Zi emoţionantă, chiar de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pentru judoka Alina Dumitru şi iubitul său Ciprian Sămărghiţan . Într-un decor de basm, în curtea Castelului Cantacuzino din Buşteni, cei doi au păşit în faţa ofiţerului de stare civilă şi şi-au legat destinele. Alături de familii, colegi şi prieteni, printre care şi pugilistul Lucian Bute care a fost însoţit de soţia sa Elena, cei doi au spus ”da”, vineri după-amiază într-un spaţiu special amenajat pentru ei, în curtea Castelului Cantacuzino. Cel care a oficiat ceremonia a fost chiar primarul din Buşteni, Emanoil Savin, un prieten apropiat al mirilor. Pentru ziua cea mare, Alina a îmbrăcat o rochie turcoaz, vaporoasă şi diafană, iar Ciprian a optat pentru un costum simplu şi un papion verde, asortat cu ţinuta proaspetei sale soţii. Proaspătul cuplu a fost felicitat de rude, prieteni şi de fostele colege din lotul de Judo feminin al României. În urmă cu un an, chiar în curtea castelului Cantacuzino, multiplul campion mondial de box, Lucian Bute îşi unea destinele cu iubita sa Elena.
“Nici nu vă puteţi închipui ce sentiment plăcut e să fim alături de Alina şi de Ciprian. E un moment frumos în viaţa lor, pe care eu şi soţia mea Elena, l-am trăit aici la Buşteni. Le doresc să fie fericiţi, să se iubească şi am ţinut să fim alături de ei. Le urăm, Casă de Piatră!”, ne-a povestit Lucian Bute – campion mondial de box
Cetăţean de onoare al oraşului Buşteni, fosta campioană olimpică şi europeană, Alina Dumitru, este fericită că a petrecut unul dintre cele mai importante momente ale vieţii ei chiar în staţiunea de la poalele munţilor Bucegi. Însă evenimentul a fost umbrit de faptul că Alina şi iubitul său Ciprian, au întârziat în traficul intens de pe Valea Prahovei.
“Sunt foarte fericită, dar am trăit emoţii intense după ce evenimentul a început cu stângul. Tremuram toată, n-am crezut că e atât de greu să faci pasul ăsta. Trebuia să începem la ora patru, dar din cauza traficului şi aglomeraţiei de pe DN 1 am întârziat destul de mult.“ , ne-a spus Alina Dumitru, care este şi cetăţean de onoare a Ploieştiului.
“Ne-am făcut de râs cu cele două pasarele pietonale din Buşteni. Anul trecut guvernanţii au promis pasaje subterane pe DN 1 şi demararea construcţiilor la autostrada Comarnic- Braşov, iar domnul Gabriel Oprea, care e un mincinos, a spus că după un an le vor tăia cu flexul, dar nu a făcut nimic. Am făcut studii de fezabilitate pe care s-a cheltuit un munte de bani, dar nu s-a săpat nici măcar un centimetru la pasajele subterane iar acum ar fi fost un pic mai uşor pentru traficul rutier pe DN 1.” , ne-a declarat Emanoil Savin – primarul oraşului Buşteni.
După ceremonie, petrecerea a continuat la castel, alături de prieteni şi de colegi sportivi. Cununia religioasă şi petrecerea de nuntă vor avea loc în Bucureşti, la începutul lunii septembrie.