Acest articol este proprietatea Ring Media Group şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite - Ziarul "ring", iar pentru publicaţiile online - http://www.ziarulring.ro/stiri/eveniment/242303/2014/Ozana-Barabancea-lupta-pentru-inima-reginei-Maria
Picta, scria basme pentru copii şi cărţi despre România, ţara pe care a iubit-o din tot sufletul.
Ultima dorinţă a Reginei Maria, cea mai iubită regină a României, a fost ca inima sa să fie depusă în Castelul de la Balcic, locul său favorit. Din păcate, după deces, inima reginei Maria nu s-a odihnit, aşa cum ea îşi dorea, pe domeniul de la Balcic, ci în subsolul Muzeului Naţional de Istorie
Potrivit unor surse, se pare că regina a murit în tren, înainte de a ajunge de la Balcic la Sinaia Decesul a fost anunţat de fiul ei, Carol al II-lea, abia a doua zi, când corpul neînsufleţit a fost depus la Castelul Pelişor.
Pe data de 24 iulie au avut loc funeraliile naţionale. Slujba a fost asemănătoare celei a unui soldat cavalerist. În urma sicriului s-a aflat calul reginei cu cizmele ei de călărie legate de şa. Trupul reginei Maria a fost înhumat lângă Ferdinand, Carol I şi Elisabeta, la Mănăstirea Curtea de Argeş. Conform dorinţei suveranei, la autopsie, inima i-a fost prelevată de dr. Nicolae Minovici. După i s-a aplicat o conservare corespunzătoare, a fost aşezată într-o casetă octogonală din aur şi argint, placată cu 307 diamante. Preţiosul "trofeu" a fost depus la Biserica "Stella Maris", din Balcic, doar pentru puţin timp. După pierderea Cadrilaterului, caseta a fost adusă la Castelul Bran, iar în prezent se află la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR).
Soprana Ozana Barabancea, într-o postare pe Facebook, a anunţat că este decisă să susţină o campanie care să ducă inima reginei în locul dorit de aceasta.
"Ce părere aveţi despre faptul că ultima dorinţă a reginei Maria a fost să i se pună inima într-o casetă de argint şi păstrată în Capela «Stella Maris» din domeniul său de la Balcic? Ştiaţi că a fost profanată în 1977 de directorul Complexului Muzeal Bran de la acea vreme şi băgată într-o cutie de plastic ce zace şi astăzi în subsolul Muzeului Naţional de Istorie a României? Aflaţi că inima reginei încă nu a putrezit după aproape 37 de ani. Vreau să ne unim şi, împreună, să aducem inima reginei la locul de odihnă cerut prin testament. Testamentul este un act legal inatacabil. De ce să fim nepăsători? Îmi iau angajamentul să încep şi să susţin această campanie de readucere a inimii reginei la locul dorit de ea", scrie soprana Ozana Barabancea pe pagina sa de Facebook.