Abia încheiata partidă cu Gazul din Mediaş a demonstrat, încă odată, că poezia şi fotbalul au loc în aceeaşi teacă. Golul victoriei galben-albaştrilor a fost marcat de poetul Victor Astafei, poate cel mai romantic jucător al Petrolului. Însă acest romantism neobişnuit pentru un joc ca fotbalul a demonstrat că băiatul are un caracter de luptător şi un fairplay de care este bine să ne aducem aminte.

Am discutat cu el într-o seară şi mi-a mărturisit că a venit la Petrolul să câştige un titlu. Şi nu a uitat. A refuzat oferte mai bănoase tocmai pentru a se vedea campion cu Lupii Galbeni. Şi face tot ce poate pentru ca această dorinţă să se materializeze. 

Golul Petrolului din minutul 12 a fost, dacă vreţi, opera lui Astafei. Sigur, asezonată cu norocul pe care îl au cei care îndrăznesc. Nu sunt de acord că a fost henţ la faza golului. Da, mingea a lovit mâna atacantului petrolist, dar acesta a fost departe de a intenţiona să îşi creeze un avantaj prin acest lucru. Aşa că titlurile de genul „Astafei recunoaşte că a fost henţ la faza golului” sunt unele cu care nu sunt de acord. Victor Astafei a urmărit jucătorii, mingea, a gândit faza şi a insistat, s-a apropiat, punând presiune pe nefericitul portar Miclos Buchta, obligându-l pe acesta să devină coautor la golul izbăvitor al Petrolului.  O atitudine de luptător care ar trebui copiată de mult mai galonaţii şi lăudaţii coechipieri ai poetului.

Ceea ce a reprezentat partea frumoasă a jocului de aseară a fost faptul că Petrolul s-a întors la jocul pe poartă, cu faze care au încălzit tribunele. Petrolul se întoarce la acel joc care place galeriei şi care aduce spectatorii la stadion, chiar dacă sâmbătă au fost cam puţini. Călcâiele de vrăjitor ale lui Texeira au făcut deliciul tribunei, vinclul ratat al lui Albin este de povestit, iar în spate, Satli câştiga teren în faţa contracandidaţilor. Fanchone începe să crească, iar Alcenat a fost pe tot terenul.

După o lungă perioadă de fotbal „tatonare”, cu speranţa de a nu pierde, galben-albaştri încep să îşi schimbe mentalitatea, spre un joc în care să câştige. Sigur, este greu, iar automatismele din ”era Lucescu ” încă îşi au locul.

Îmi aduc aminte de echipa noastră antrenată în trecutul mandat de Gigi Mulţescu. După ce a fost ciuca bătăilor trei sferturi din campionat sub bagheta lui Răchita, şi-a schimbat fotbalul jucat într-un timp foarte scurt, devenind puiul a ceea ce a fost Petrolul lui Contra, poate una din cele mai frumoase garnituri din epoca fotbalului românesc. Cred că este timpul ca „bătrânul” Mulţescu să câştige şi el cel puţin un trofeu. Şi asta, anul acesta, cu Petrolul. Se poate, oameni buni ! Se poate!