Parţial naţionalizată, Royal Bank of Scotland a anunţat că va închide 44 de sucursale, din care 14 sunt încadrate în categoria "Ultimelor bănci din oraş", în Marea Britanie şi Scoţia.
Purtătorul de cuvant al RBS a declarat că a existat o scădere cu 30% a tranzacţiilor bancare, începând cu 2010, pe masura ce respectivii clienti au adoptat servicii mai convenabile. "Multe sucursale sunt considerate "ultimele din oras" si sunt deschise doar cateva ore pe saptamana; acolo intra cel mult doi clienti pe ora", a precizat purtatorul de cuvant. "Trebuie sa ne adaptam la ceea ce isi doresc clientii si tocmai de aceea investim intr-o gama variata de servicii pentru acestia, oferind inclusiv internet banking si prin telefon, propria aplicatie pentru dispozitive mobile si disponibilitate in toate cele 11.500 sucursale Post Office din Marea Britanie", a precizat purtatorul de cuvant. In februarie, RBS a precizat ca doreste sa-si diminueze costurile cu 5,3 miliarde lire sterline (40%), in urmatorii 3-4 ani, iar 3,1 miliarde lire sterline vor proveni din vanzarea unor afaceri, precum franciza de retail Citizens din SUA.
Noul CEO al RBS, Ross McEwan, doreşte să simplifice operaţiunile bancii şi să reducă numărul diviziilor de la şapte la trei, diminuand totodata segmentul de investment banking si alte unitati. Banca din Edinburgh are 2.000 de sucursale, din care 314 vor fi transferate catre Williams & Glyn, care se va desparti de RBS in 2015.
Royal Bank of Scotland va închide 44 de sucursale
3 aprilie 2014
(89 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
UE : Statele europene ar trebui să facă împrumuturi comune pentru investiţii în infrastructură
(7 iulie 2014)
78 vizualizări
Amenzi de la 5.000 la 100.000 lei pentru practici comerciale înşelătoare sau agresive
(12 februarie 2015)
104 vizualizări
România a încheiat anul 2013 cu cea mai mică inflaţie după 24 de ani: 1,55%
(14 ianuarie 2014)
99 vizualizări
Certificatele energetice, obligatorii pentru cei care vând sau închiriază apartamente
(21 iulie 2013 - Cristina IANCU)
278 vizualizări
Medicamentele oncologice vor avea în 2017 cea mai mare pondere pe piaţa farmaceutică globală de 519 mld. dolari
(9 ianuarie 2017)
592 vizualizări
Black Friday: Valoarea tranzacţiilor a ajuns la 6,7 milioane de lei în primele opt ore, iar coşul mediu de cumpărături a fost de 774 de lei
(18 noiembrie 2016)
54 vizualizări
70.000 de euro de la stat pentru tinerii care îşi deschid afaceri în mediul rural
(11 septembrie 2013)
234 vizualizări
România a scăpat de datoriile FMI!
(13 septembrie 2015)
122 vizualizări
Noi file la “Dosarul Lukoil”. Procurorii au dispus urmărirea penală pentru evaziune şi spălare de bani
(5 august 2015)
427 vizualizări
CNAS vrea să achiziţioneze servicii de mentenanţă pentru cardul de sănătate
(29 martie 2016)
233 vizualizări
ANRE: Metodologiile, vinovate de creşterea preţurilor la gaze
(6 februarie 2018)
80 vizualizări
România, între primii 10 cei mai importanţi producători de maşini din UE, în 2017
(8 ianuarie 2018)
96 vizualizări
Guvernul Ponta schimbă regulile pentru microîntreprinderi
(7 noiembrie 2013)
205 vizualizări
Preţul petrolului este aproape de minimul ultimilor 11 ani. De ce la noi nu se simte mai tare la pompă
(15 decembrie 2015)
642 vizualizări
Meseriile rare cel mai bine plătite din România sunt controlor de trafic aerian, monitor de studii clinice sau somelier
(6 aprilie 2017)
263 vizualizări
Pilonul II de pensie: Ce trebuie să ştii despre banii adunaţi în contul tău
(21 februarie 2019)
178 vizualizări
Firmele care îşi denigrează competitorii riscă amenzi de 50.000 de lei
(7 august 2014)
107 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























