Agricultorii nu sunt informaţi, dar pot profita de pe urma acestor păsări.
Gâsca cu gâtul roşu, pelicanul creţ sau vânturelul de seară sunt doar câteva specii rare de păsari pe cale de dispariţie. Lupta specialiştilor este să nu mai ajungă pradă vânătorilor care de multe ori nici nu ştiu ce iau la ţintă.
Gâsca cu găt roşu este specia aflată la nivel global în cea mai mare primejdie. În întreaga lume mai există doar 50 de mii de exemplare. Pe cale de dispariţie este şi şoimul dunărean.
Noi suntem norocoşi să avem încă 20 de perechi care au habitatul în România, în Câmpia de Vest şi în Dobrogea.
Biologul Vlad Ciofleg crede că în curând această specie va apărea şi în Parcul Natural Văcăreşti.
În şase arii protejate, Lacurile Fălticeni, Sărăturile de la Gura Ialomiţei- Mihai Bravu, Iezerul Călăraşi, Lacul Techirghiol, Stepa Saraiu Horea, Berteştii de Sus- Gura Ialomiţei vor fi conservate aceste specii de păsări, dar şi altele.
Se vor inventaria şi insecte, peşti, reptile, amfibieni. Comunităţile din aceste zone pot accesa fonduri de la autorităţi şi să se alăture biologilor pentru salvarea acestor păsări, potrivit tvr.ro.
De exemplu, să lase şi doar zece la sută din culturi pe câmp pentru hrana păsăretului.
Compensaţiile pe care le primesc pot fi mai mari decât pierderile.
Agricultorii pot accesa fonduri, dacă hrănesc păsările pe cale de dispariţie
14 septembrie 2017
(674 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
UEFA: Ce probleme trebuie rezolvate până la găzduirea Euro 2020
(21 septembrie 2014)
88 vizualizări
România, locul 35 în lume după rezerva de aur din bancă
(26 ianuarie 2016)
211 vizualizări
Se scumpesc ţigările!
(14 septembrie 2015)
67 vizualizări
România şi Bulgaria vor un al treilea pod şi o hidrocentrală pe Dunăre
(19 octombrie 2013)
180 vizualizări
Autostrada Sibiu-Piteşti costă 3,3 miliarde de lei
(22 iulie 2017)
243 vizualizări
Louis Vuitton este cel mai valoros brand de lux din lume
(22 mai 2014)
167 vizualizări
Noul CEO al BlackBerry, salariu de 88 milioane de dolari
(10 noiembrie 2013)
95 vizualizări
Apple şi Alibaba ar putea colabora pentru transformarea telefoanelor în instrumente de plată
(29 octombrie 2014)
185 vizualizări
Guvernul majorează o nouă acciză de la 1 ianuarie 2014
(10 decembrie 2013)
102 vizualizări
Ce se va întâmpla cu uleiul din septembrie 2022. Veşti proaste pentru milioane de români
(13 iulie 2022)
498 vizualizări
A început "Programul Rabla"
(15 iunie 2016)
103 vizualizări
România, din nou la mâna ruşilor
(3 ianuarie 2017)
294 vizualizări
România a depus o cerere de aderare la versiunea chinezească a Băncii Mondiale
(26 august 2016)
88 vizualizări
Care este prima ţară europeană care renunţă la programul de lucru de 8 ore pe zi
(2 ianuarie 2016)
261 vizualizări
ANAF va suspenda activitatea unei firme la a doua abatere, la diferenţe de sume de peste 300 lei
(23 aprilie 2015)
278 vizualizări
Ratele pentru Prima Casă la garsoniere şi locuinţe cu 2 camere, cu peste 20% mai mici decât chiriile
(19 noiembrie 2014)
125 vizualizări
Senat: Indemnizaţia pentru creşterea copilului, plafonată la 8.500 lei lunar
(26 septembrie 2017)
571 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























