Bursele pentru medicii rezidenţi, în cuantum lunar de 670 de lei, se vor plăti în continuare, după ce Executivul a adoptat o ordonanţă în acest sens, în şedinţa de joi.
Potrivit Executivului, bursa de rezidenţiat se acordă până la data la care personalul respectiv beneficiază de salariul de bază/solda de funcţie la nivelul reglementat pentru anul 2022 de Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Plata lunară a bursei de rezidenţiat se realizează din bugetul de stat, prin bugetul aprobat al Ministerului Sănătăţii, pentru unităţile sanitare de stat din subordinea sa şi pentru unităţile sanitare de stat din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi prin bugetul aprobat Ministerului Muncii, pentru rezidenţii din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
Premierul Mihai Tudose i-a cerut, luni, ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, ca până la şedinţa de Guvern de joi să găsească o soluţie cu privire la bursele medicilor rezidenţi, existând posibilitatea să se emită o ordonanţă de urgenţă pentru ca acestea să fie plătite sau să se convoace inclusiv o sesiune extraordinară a Parlamentului.
Guvern: Bursele medicilor rezidenţi vor fi plătite în continuare la nivelul de 670 de lei lunar
14 iulie 2017
(157 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ungaria naţionalizează terenurile străinilor
(12 noiembrie 2014)
119 vizualizări
Reportul pentru Loto 6/49 depăşeşte 6 milioane de euro
(20 septembrie 2014)
95 vizualizări
Licenţa de funcţionare a cazinourilor online din România - cât de uşor se poate obţine?
(14 decembrie 2021)
71 vizualizări
McDonald's şi Burger King angajează români pentru restaurantele din Germania
(25 iulie 2014)
470 vizualizări
Cei mai mulţi antreprenori români intră în afaceri cu resurse proprii
(6 aprilie 2016)
63 vizualizări
FMI: România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2016
(5 octombrie 2016)
212 vizualizări
Teodorovici: Anul viitor să ajungem la 80% nivel de absorbţie al fondurilor UE
(3 octombrie 2014)
66 vizualizări
Cât vor costa benzina şi motorina în 2020: ce lege se pregăteşte în Parlament
(20 iunie 2019)
99 vizualizări
Proiect privind produsele ecologice: Fermierii, scăpaţi de sancţiuni din partea APIA în cazul contaminării accidentale a solului
(17 aprilie 2017)
426 vizualizări
Ioan Niculae închide două combinate: Nitroporos Făgăraş şi Amurco Bacău
(13 mai 2014)
227 vizualizări
Termen prelungit pentru depunerea declaraţiilor de venit
(9 mai 2014)
198 vizualizări
Rezerva în valută la dispoziţia statului este de 6,8 miliarde euro
(31 iulie 2014)
100 vizualizări
Ponta: Petrotel Lukoil Ploieşti înseamnă cel puţin 2.500 de locuri de muncă
(5 octombrie 2014)
547 vizualizări
Preşedintele ANAF le cere angajaţilor care protestează să nu blocheze activitatea Fiscului cu contribuabilii, avertizând că acest lucru este ilegal
(17 mai 2017)
374 vizualizări
Guvernul a majorat valoarea punctului de pensie cu 5,25%
(16 decembrie 2016)
355 vizualizări
Directorii de la Tarom au fost revocaţi din funcţii
(22 martie 2016)
62 vizualizări
Porci de mangaliţa şi bazna, daţi gratis de autorităţi. Fermierii mai primesc şi bani ajutor
(10 ianuarie 2018)
398 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























