Aproape jumătate dintre români, 45 la sută, nu au niciun fel de economii, în timp ce rata europeană este de doar 29%.
Potrivit unui sondaj făcut de Ipsos pentru grupul bancar olandez ING în 15 ţări, un număr foarte mare de români nu dispune de niciun fel de economii. Românii stau cel mai prost la acest capitol.
La sondaj au participat aproape 15.000 de oameni din Austria, Belgia, România, Cehia, Franţa, Germania, Luxemburg, Italia, Polonia, Olanda, Spania, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi Australia
Nici germanii nu se descurcă prea bine în ceea ce priveşte economiile, cu 34% dintre cetăţeni fără rezerve financiare, în timp în Top 5 sunt şi Turcia (33 la sută), Polonia (29%), Cehia şi Italia (27%)
Majoritatea românilor care au reuşit să economisească deţin în cont doar echivalentul a trei salarii lunare sau chiar mai puţin.
În ceea ce priveşte datoriile, 57% dintre români sunt îndatoraţi, faţă de 55% în 2016. Mulţi dintre ei au apelat la credite (28%), în timp ce 22% au datorii la cardurile de credit.
Românii nu fac economii. Jumătate din populaţie nu are niciun ban pus de-o parte
31 ianuarie 2017
(84 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Soluţii-surpriză după scumpirea carburanţilor. Ce măsuri ar putea copia România de la alte state din UE
(18 iunie 2022)
296 vizualizări
A crescut numărul micilor companii înfiinţate în România
(20 iunie 2017)
203 vizualizări
Noi file la “Dosarul Lukoil”. Procurorii au dispus urmărirea penală pentru evaziune şi spălare de bani
(5 august 2015)
427 vizualizări
Deşeurile descoperite la Constanţa aveau ca destinaţie o firmă din comuna Târgşoru Vechi!
(11 aprilie 2021)
1408 vizualizări
VIDEO Produse de patiserie întoarse cu o coadă de mătură de o angajată Kaufland
(26 mai 2018)
1352 vizualizări
Legea privind popririle pe veniturile obţinute de persoanele fizice din contracte de muncă este neconstituţională
(30 noiembrie 2016)
78 vizualizări
Guvernul modifică regulamentul de valorificare a masei lemnoase
(30 ianuarie 2016)
234 vizualizări
Comercianţii cu cifră de afaceri de cel puţin 10.000 de euro/an vor fi obligaţi să accepte plata cu cardul
(16 mai 2016)
584 vizualizări
Impozit pe supermarketuri în Polonia
(1 august 2016)
247 vizualizări
S-au scumpit carburanţii!
(1 ianuarie 2021)
397 vizualizări
Brokeri: Tarifele RCA au crescut cu sub 5% în prima zi de după eliminarea plafoanelor
(20 mai 2017)
46 vizualizări
Piaţa auto din Rusia o depăşeşte pe cea din Germania
(9 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
321 vizualizări
Afacerile recuperatorilor de credite au atins 194 milioane de lei
(6 octombrie 2015)
69 vizualizări
Europa ieftineşte, România scumpeşte: motorina a urcat la preţ în luna mai
(23 iunie 2026)
35 vizualizări
O companie chineză a contactat LukOil pentru vânzarea Petrotel
(21 iulie 2015)
289 vizualizări
Banca Transilvania negociază preluarea Volksbank
(26 noiembrie 2014)
97 vizualizări
Bancă învinsă în instanţă. Clienţii vor plăti ratele la cursul de la data luării creditului
(30 aprilie 2015)
287 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026
























