Este perioada vacanţelor, însă nu pentru toată lumea. Statisticile europene arată că 39% din cetăţenii UE nu îşi pot permite să petreacă nici măcar o săptămână de vacanţă în afara localităţii de domiciliu.

Imposibilitatea petrecerii vacanţelor în afara localităţii de domiciliu este unul din factorii luaţi în considerare pentru calculul indicatorilor de risc de sărăcie şi excluziune socială la nivelul Uniunii Europene. Potrivit statisticilor, aceşti oameni se confruntă cu sărăcie financiară, intensitate mică a muncii şi privaţiuni materiale puternice. Sărăcia materială apare atunci când oamenii ajung să câştige mai puţin de 60% din venitul median al ţării lor. Venitul median este cel care reflectă cu adevărat situaţia financiară a populaţiei unei ţări si nu trebuie confundat cu venitul mediu. Dacă salariul mediu se obţine împărţind întreg venitul la numărul total de oameni, neştiind cu adevărat cât anume câştigă fiecare, salariul median este acea sumă în raport cu care o jumătate din populaţie are venituri mai mari, iar cealaltă venituri mai mici. Acest indicator exprimă mult mai bine starea de sărăcie sau de prosperitate dintr-o ţară, informează rador.ro.

În anul 2014, rata privaţiunilor materiale severe în Uniunea Europeană a fost calculată la 8,9% din populaţie. Suedia, Luxemburg, Finlanda, Danemarca, Olanda şi Austria stau cel mai bine la capitolul vacanţe. Mai puţin de 20% din cetăţenii acestor ţări nu şi-au permis un concediu în anul 2014. Între 20 şi 30% din cetăţenii Germaniei, Franţei, Belgiei, Sloveniei şi Marii Britanii nu şi-au putut permite concedii. Pentru estonieni şi cehi, rata a variat între 30 şi 40%. Aproape jumătate dintre cetăţenii Lituaniei, Letoniei, Spaniei, Irlandei, Slovaciei, Italiei, Bulgariei, Greciei şi Maltei nu şi-au putut permite petrecerea vacanţelor.

În Polonia, Cipru şi Ungaria, procentul s-a apropiat de 60%, iar săracii listei sunt România şi, ultima, Croaţia, cu rate de 70% fiecare. S-a constatat că 70% dintre cei confruntaţi cu riscul de sărăcie financiară nu îşi permit concedii anuale în alte localităţi decât cea de reşedinţă. La nivelul celor care nu se confurntă cu acest risc, doar o treime nu îşi permit vacanţe. Comparativ cu anul 2008, situaţia s-a îmbunătăţit în 15 state membre, în special Polonia, Malta, Portugalia, Austria şi Bulgaria. S-au produs progrese şi în ţările baltice. Şi în România, rata celor care nu îşi permit o vacanţă a scăzut între 2008 şi 2014, dar tot suntem pe penultimul lor înaintea Croaţiei, cu doar puţin sub 70%.