Comerţul în mediul virtual nu prezintă doar avantaje, ci şi riscuri. Pentru cumpărături în siguranţă şi pentru a creşte numărul clienţilor mulţumiţi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor oferă câteva sfaturi.
Asiguraţi-vă că operatorul economic furnizează informaţii despre nume, adresa geografică, telefon, adresă de e-mail, pentru a putea contacta comerciantul în cazul unor nemulţumiri. Toate aceste informaţii trebuie să fie clare şi sunt obligatorii pentru comerciant.
Asiguraţi-vă că site-ul afişeaza toate informaţiile despre principalele caracteristici ale produselor şi serviciilor comercializate, inclusiv preţul total al acestora, pentru a putea fi siguri că acestea sunt ceea ce vă trebuie.
Intenţionaţi să cumpăraţi conţinut digital (jocuri, cărti, muzică, software)? Asiguraţi-vă că primiţi informaţii despre modul în care conţinutul digital poate fi folosit, interoperabilitatea relevantă - mediul hardware şi software standard cu care conţinutul digital este compatibil (sistemul de operare, versiunea necesara şi anumite caracteristici hardware), eventualele restricţii tehnice.
Ştiţi din ce se compune preţul total? Acesta este format din preţul produsului sau serviciului, taxa pe valoare adăugată care poate fi inclusă sau nu în preţul produsului, taxele de livrare şi eventuale alte costuri suplimentare despre care comerciantul trebuie să vă informeze şi să vă ceară acordul înainte de a da click pe butonul “cumpără”.
Comerciantul trebuie să vă informeze despre modalităţile de livrare disponibile şi preţul aferent acestora chiar în pagina de prezentare a produsului.
Aţi găsit în pagina de prezentare a produsului informaţia despre dreptul de retragere? Prin legislaţie, dispuneţi de 14 zile în care puteţi să vă răzgândiţi. Trebuie să returnaţi produsele la adresa indicată de comerciant, achitând taxa de transport şi fără să motivaţi renunţarea la achiziţie.
Ţineţi cont că operatorul economic trebuie să vă pună la dispoziţie – în format electronic –un formular de retragere sau să vă ofere posibilitatea de a completa orice altă declaraţie prin care să vă exprimaţi decizia de retragere din contract.
Comerciantul nu a furnizat în mod clar informaţii despre dreptul de retragere din contract? În acest caz, perioada în care puteţi returna produsul se prelungeşte la un an. Perioada de retragere se calculează din momentul în care consumatorul primeşte produsele.
Există produse în cazul cărora nu este aplicabil dreptul de retragere din contract? Da, cum ar fi produsele care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid sau produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator, produsele care au fost executate după specificaţiile consumatorului, ziarele sau periodicele care nu au fost livrate în baza unui abonament. De asemenea, furnizarea de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă livrarea a început cu acordul expres al consumatorului. Despre toate aceste produse exceptate de la dreptul de retragere, comerciantul trebuie să vă informeze chiar din pagina de prezentare a produselor.
În cât timp primiţi banii înapoi pentru produsul returnat? 14 zile din momentul retragerii. Asiguraţi-vă că în preţul de rambursare a fost inclus şi costul livrării.