Volumul comerţului cu amănuntul în România a crescut cu 15,6% în luna ianuarie 2016, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, aceasta fiind cea mare creştere în ritm anual înregistrată de o ţară membră a Uniunii Europene, arată datele publicate, joi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

În zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut cu 2% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 2,8%. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 3,9%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări s-au majorat cu 2,1% iar vânzările de combustibili au crescut cu 1,4%.

În luna ianuarie 2016 comparativ cu luna decembrie 2015, România a înregistrat cea de-a patra creştere a volumului comerţului cu amănuntul, cu un avans de 1,9%, creşteri mai mari fiind înregistrate doar de Portugalia (5,9%), Polonia (3,4%) şi Slovenia (3%). Comerţul cu amănuntul, de la o lună la alta, a crescut cu 0,4% în zona euro şi cu 0,8% în UE 28, graţie faptului că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 1,1%, în timp vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au crescut cu 0,7% iar vânzările de combustibili au crescut cu 0,5%.