Patronii care au firma sau PFA cu sediul în propria locuinţă şi nu derulează activităţi acolo nu vor fi afectaţi de majorarea impozitului local pe clădiri. Ministerul Finanţelor Publice va face noi clarificari legislative în acest sens, a anunţat secretarul de stat din Gabriel Biriş.
"In privinta impozitului pe cladiri, trebuie clarificat, pentru toata lumea, care a fost intentia legiuitorului. Si anume faptul ca in cazul locuintelor in care avem un sediu de firma unde nu-i activitate sau chiar daca e activitate - nu se inregistreaza cheltuieli, asa cum scrie in Codul Fiscal, impozitul datorat este cel pentru locuinta si nu trebuie facute evaluari pentru cota-parte. Acele prevederi, cu impozitarea diferentiata in functie de cota-parte alocata pentru desfasurarea activitatii sunt aplicabile si ar fi trebuit sa nu fie probleme in sensul acesta. Sunt aplicabile atunci cand sunt desfasurate activitati si se inregistreaza cheltuieli. O sa clarificam, nu e nimic de modificat aici. Credem ca legea e suficient de clara. Si asta a fost intentia de la inceput, ca aceasta reasezare sa nu afecteze asa-numitele firme de apartament, persoanele fizice autorizate care au sediu acasa sau profesiile libere. Asta s-a dorit de la bun inceput" - a spus el, la conferinta TaxEU.