Televiziunile locale şi regionale au solicitat Guvernului să fie avute în vedere la împărţirea ajutorului de stat de aproximativ 15 milioane de euro aprobat printr-o Ordonanţă de Urgenţă din 15 iunie, potrivit unui document analizat, marţi, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Asociaţia Televiziunilor Locale şi Regionale (ATVLR) a transmis, în luna iunie, o adresă Secretariatului General al Guvernului (SGG), în care spune că a luat act cu deosebit interes de iniţiativa Executivului de susţinere a operatorilor economici din domeniul audiovizual care produc şi difuzează emisiuni de informare, educative şi culturale de interes public, o iniţiativă concretizată prin aprobarea Ordonanţei de Urgenţă numărul 18 din 15 iunie 2015.
Astfel, Guvernul a decis că operatorii economici din domeniul audiovizual pot beneficia de finanţare în baza unei scheme de ajutor de stat al cărui buget este de 67,5 milioane de lei, respectiv echivalentul a 15 milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării acestuia.
În acest context, asociaţia a precizat că doreşte să aducă în atenţia factorilor de decizie problematica staţiilor de televiziune locale şi regionale. "În prezent, în România există şi funcţionează, pe baza licenţelor eliberate de CNA şi ANCOM, peste 100 de staţii de televiziune cu acoperire locală şi regională. Aceste posturi de televiziune au fost lansate ca iniţiative private şi au fost menite să răspundă unei nevoi acute de informare punctuală a comunităţilor locale din ţară", se spune în adresa ATVLR, care a fost transmisă de SGG şi Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Asociaţia mai spune că staţiile de televiziune naţionale, fie că este vorba de cele generaliste, fie de cele axate pe programe de ştiri, au de cele mai multe ori sediul în Bucureşti şi doar câţiva corespondenţi în teritoriu şi, astfel, nu pot răspunde nevoilor de informare ale comunităţilor locale şi nu pot acoperi, din punct de vedere logistic şi jurnalistic, spectrul evenimentelor sociale, culturale, politice din zona locală.
În aceeaşi adresă, asociaţia face referire la criza economică din ultimii ani din piaţa media din România, bugetele de publicitate prăbuşindu-se. În acest context, asociaţia spune că staţiile locale şi regionale au fost cele mai afectate, reducându-şi la maximum operaţiunile şi personalul. "Reglementările inechitabile în materie de drepturi de autor, precum şi cerinţele de retransmisie impuse de marile reţele de cablu au adâncit criza staţiilor locale de televiziune", se mai spune în adresa asociaţiei.
În aceste condiţii, asociaţia consideră că demersul Guvernului privind ajutorul de stat trebuie să ia în considerare în aplicarea Ordonanţei de Urgenţă şi televiziunile locale şi regionale, iar acest lucru să fie prevăzut în detaliu în normele de aplicare a acesteia. "Posturile de televiziune de interes local şi regional sunt capabile de producţii culturale, educative şi informative de reală valoare, iar stimularea operatorilor locali din audiovizual nu ar trebui să lipsească din schema de ajutor de stat propusă de Guvern prin OUG 18/2015", se mai spune în aceeaşi adresă, care este semnată de preşedintele Asociaţiei Televiziunilor Locale şi Regionale, Bogdan Gheorghiu.
Adresa este însoţită de o anexă cu membrii asociaţiei (la 15 iunie 2015), respectiv: West TV, Argeş TV, As TV, Tele M Botoşani, Campus TV, Oltenia 3TV, TV Galaţi Brăila, Digital 3TV, Feny TV, Hunedoara TV, Galaxy TV, Prahova TV, VP TV, Nord Vest TV, Sălăjeanul TV, Bucovina TV, Etalon TV şi Goldbach Media România SRL.
CNA a analizat, în şedinţa de marţi, această adresă şi a decis să informeze Asociaţia Televiziunilor Locale şi Regionale că procedurile şi normele referitoare la criteriile de eligibilitate ale beneficiarilor schemei de ajutor de stat, potrivit OUG 18/2015, categoriile de cheltuieli eligibile, procedurile de acordare şi de monitorizare vor fi supuse consultării publice.