Circulaţia alternativă în zilele de duminică a fost una dintre cele mai mari aberaţii ale comuniştilor. În ciuda faptului că puţină lume avea automobile şi traficul era destul de liber, comuniştii au găsit această metodă ciudată pentru a fluidiza şi mai mult traficul şi, evident, pentru a face economie.

Astfel, posesorii automobilelor care aveau ultima cifră a numărului de înmatriculare cu soţ circulau o duminică, posesorii automobilelor alte căror numere de înmatriculare se terminau în cifră fără soţ mergeau cealaltă duminică. Simplu, nu-i aşa?

Regula a fost adoptată în anul 1981, cu opt ani înainte de sfârşitul dictaturii în România. Iar numărul maşinilor era extrem de mic. De exemplu, în 1985, în Bucureşti, erau înmatriculate 100.000 de automobile, faţă de peste două milioane astăzi.

Se pare că măsura luată de Ceauşescu avea legătură şi cu restricţionarea consumului de combustibil. În sprijinul acestei măsuri, comuniştii dădeau şoferilor doar un rezervor de benzină pe lună în Bucureşti. În provincie, erau zone unde conducătorii auto primeau doar 5 litri de carburant lunar.

Totuşi, existau şi automobile exceptate de la această regulă haotică. „Puteau să circule liber, în România, doar maşinile care aveau numere cu 12-B, cele cu TC, CD (Transport Consular şi Corpul Diplomatic – n.r.), numere galbene, adică de stat şi, neoficial şmecherii cu numere din trei cifre, pe care niciun miliţian nu prea avea curajul să-i oprească”, îşi aminteşte pentru evz.ro Dumitru Popa, coordinator trafic rutier, din perioada comunistă.

Această măsură haotică a dus la dezvoltarea unei practici amuzante: multi soferi aveau numere false, atât cu număr par, cât şi cu număr impar, ca să circule oricând. În plus, aceştia făceau de multe ori schimb de maşini cu prietenii.