Ar fi ideal să te urci la prima oră a dimineţii într-un autoturism încălzit. Din păcate, la prima vedere, procesul de încălzire nu este cel mai rapid. Există însă câteva trucuri pe care ar trebui să le şfie orice şofer pentru a eficientiza situaţia în anotimpul rece.
În cazul în care automobilul nu este dotat cu un sistem de încălzire în scaune ori cu volan încălzit, cea mai practică şi mai eficientă soluţie se numeşte încălzitor staţionar. Acesta este un dispozitiv suplimentar care încălzeşte mult mai rapid motorul.
Încălzitorul staţionat se poate monta într-un service autorizat şi nu dăunează deloc motorului. Acesta are proprietatea de a încălzi motorul extrem de repede în perioada anotimpului rece. Unele încălzitoare sunt dotate cu timer programabil. Majoritatea cumpărătorilor fie deţin vehicule mari (camioane sau microbuze, rulote mari, cabine pentru TIR), fie deţin automobile diesel ale căror motoare se încălzesc mai greu.
Preţul unui astfel de accesoriu este cuprins între 2.900 şi 3.800 de lei, în funcţie de model şi de proprietăţi. Cel care va opta pentru acest accesoriu trebuie să ştie că, cel mai probabil, consumul de combustibil al maşinii va creşte cu circa 0,17 litri pentru 20 de minute cât e ciclul maxim de încălzire.
Un alt sfat de care şoferii ar trebui să ţină cont în dimineţile geroase este să nu dea drumul la sistemul de climatizare din momentul în care se urcă la volan, întrucât motorul este rece şi aerul din habitaclu va fi de asemenea rece. Conform specialiştilor, se poate da drumul la climatizare după cinci sau 10 minute de staţionare cu motorul pornit.
A început deja perioada îngheţurilor într-o mare parte dintre oraşele ţării şi ar fi păcat să nu apelezi la câteva artificii pentru a-ţi face viaţa mai uşoară, chiar şi dacă implică o investiţie adiţională..