Şoferii care au nevoie de un duplicat al cărţii de identitate a maşinii nu vor mai trebui să obţină un aviz de la autoritatea care a făcut înmatricularea sau înregistrarea şi nu vor mai trebui să ceară publicarea în Monitorul Oficial atunci când cartea a fost furată, distrusă ori au pierdut-o.
Modificările sunt cuprinse într-un act normativ care tocmai a fost votat de senatori. Proiectul mai prevede şi ca noii proprietari să nu mai aibă nevoie de constatarea unui executor pentru cazul în care fostul proprietar nu vrea să le dea cartea de identitate a maşinii.
Prevederile sunt prevăzute într-un proiect de lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000, care a fost votat joia trecută de senatori.
Concret, pentru obţinerea duplicatului nu va mai fi necesară obţinerea avizului de la autoritatea care a dispus înmatricularea sau înregistrarea, după caz.
Cazurile în care acest duplicat va fi eliberat vor rămâne aceleaşi, respectiv pierderea, furtul sau distrugerea cărţii de identitate ori situaţia în care fostul proprietar refuză să i-o predea noului deţinător. De asemenea, tot Registrul Auto Român (RAR) va fi autoritatea la care va trebui să ne adresăm cu această cerere.
Noi modificări privind cartea de identitate a maşinii
10 octombrie 2017
- citeşte totul despre:
- soferi,
- carte de identitate,
- inmatriculare,
- duplicat,
- proprietar
(1037 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Toyota recheamă în service 247.000 de automobile
(21 octombrie 2014)
73 vizualizări
De astăzi intră în vigoare prevederile care permit suspendarea înmatriculării unui vehicul fără ITP valabilă
(20 mai 2018)
404 vizualizări
Numărul maşinilor electrice vândute în România a crescut
(21 decembrie 2015)
110 vizualizări
Audi va lansa o versiune de performanţă a lui Q5
(26 ianuarie 2016)
99 vizualizări
UE trage de urechi România pentru inadaptarea regulilor după care se face ITP-ul
(26 ianuarie 2018)
588 vizualizări
Ce rol au EGR-ul şi filtrul de particule montate pe autovehicule
(17 iulie 2020)
335 vizualizări
Cresc vânzările de maşini electrice
(8 iulie 2013)
90 vizualizări
Nissan Micra, un orăşean în haine sportive
(21 august 2017)
227 vizualizări
Noul Duster a fost lansat: Porneşte fără cheie şi are patru camere video
(13 septembrie 2017)
306 vizualizări
Volkswagen cheltuie sume importante pentru cercetare
(24 noiembrie 2013)
87 vizualizări
Teodorovici, despre renunţarea la proiectul cu Banca Mondială pentru autostrada Comarnic - Braşov
(16 iunie 2018)
150 vizualizări
Creştere spectaculoasă a vânzărilor de maşini electrice şi hibride, în primele 9 luni din 2015
(19 octombrie 2015)
66 vizualizări
Mercedes-Benz recheamă în service 17 autocare vândute în România pentru posibile defecţiuni la uşi
(2 martie 2017)
347 vizualizări
Loganul care merge 100 de kilometri cu 4,5 lei
(8 octombrie 2015)
189 vizualizări
Grupul Volkswagen a fost amendat cu 1,2 miliarde de dolari in scandalul emisiilor
(14 iunie 2018)
57 vizualizări
Noul model Volvo XC60 este disponibil pentru test drive pe piaţa din România
(15 octombrie 2017)
467 vizualizări
Decizie: Cei care nu ştiu să utilizeze dispozitivele GPS nu vor mai putea obţine permis de conducere
(22 aprilie 2017)
521 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























