Producătorul francez de maşini Renault va fabrica modelele Duster şi Symbol în Iran, din 2018, în urma unui contract în valoare de 660 de milioane de euro semnat luni, potrivit Agenţiei de ştiri Tasnim.
Contractul a fost semnat între Renault, Organizaţia de Reconstrucţie şi Dezvoltare Industrială a Iranului (Industrial Development and Renovation Organization of Iran – IDRO) şi compania Partov Negin Naseh.
Producătorul francez va fabrica modele noi de maşini, va înfiinţa service-uri şi magazine de echipamente auto în Iran. Primele două modele, noul Renault Duster şi Renault Symbol, vor fi fabricate în Iran, din 2018.
Anterior, directorul general al IDRO, Mansour Moazzami, a declarat că producţia de maşini se va desfăşura în două faze, a doua urmând să înceapă din 2019 şi să dureze trei ani.
În cele două faze ale contractului, Renault va fabrica 300.000 de maşini în Iran, în fiecare an, a precizat Mansour Moazzami.
Renault deţine o participaţie de 60% din noul contract, iar celelalte părţi au câte 20%.
Producătorul francez investeşte în Iran după acordul de la Viena privind programul nuclear iranian în schimbul eliminării sancţiunilor. Înţelegerea a avut loc între Iran şi Grupul 5+1 (Rusia, China, Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania) şi a intrat în vigoare din ianuarie 2016.
Renault a semnat deja acorduri cu Iran Khodro şi Pars Khodro, o subsidiară SAIPA, al doilea cel mai mare producător din Iran.
Renault a achiziţionat Dacia în 1999 şi în 2004 a lansat Logan. Ulterior, gama s-a extins cu modelul Logan MCV în 2006, Logan Van în 2007, Logan Pick-Up şi Sandero în 2008, apoi Duster în 2010.
Renault va produce modelele Duster şi Symbol în Iran, din 2018
8 august 2017
(232 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Se lansează cea mai ieftină maşină electrică
(11 august 2017)
680 vizualizări
Premieră la Mercedes: Clasa E All-Terrain
(29 septembrie 2016)
159 vizualizări
Ce trebuie să faceţi când vă vindeţi maşina
(29 aprilie 2017)
473 vizualizări
Nu e de joacă: Ford va opri producţia de la Craiova
(22 septembrie 2013 - Alex POLICALĂ)
106 vizualizări
Chevrolet Trax pentru români
(11 iulie 2013)
89 vizualizări
Icona Vulcano Titanium, supermaşina de 2,5 milioane de euro
(10 august 2016)
125 vizualizări
Surprize şi senzaţii tari la Salonul Auto Moto 2014
(29 martie 2014)
178 vizualizări
“Lupul electric”, prima maşină electrică românească! În ce an poate intra în producţie
(21 aprilie 2016)
261 vizualizări
Hyundai lansează sedanul Genesis în Europa
(27 octombrie 2013)
113 vizualizări
Percheziţii în sedii BMW din Germania şi Austria într-o anchetă privind manipularea emisiilor diesel
(21 martie 2018)
73 vizualizări
Atenţie, şoferi! Permisele de conducere, valabile încă 3 luni de la încetarea stării de alertă
(9 martie 2022)
246 vizualizări
Ce se va întâmpla cu maşinile cu volan pe dreapta din România, după Brexit
(27 ianuarie 2020)
211 vizualizări
A fost lansat programul „Prima maşină second hand”
(21 iunie 2015)
290 vizualizări
Toyota a revenit pe primul loc în topul vânzărilor auto
(26 octombrie 2015)
64 vizualizări
BMW recheamă 176.000 de maşini în service
(1 noiembrie 2013)
120 vizualizări
Proiect îndrăzneţ al companiei Scania: Autostrada electrificată
(25 mai 2016)
82 vizualizări
BMW va rechema la service 230.000 de vehicule, din cauza unor probleme la airbag-uri
(5 februarie 2017)
282 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























