Parlamentul European a cerut o actualizare a regulilor privind verificările autovehiculelor, care să îmbunătăţească siguranţa circulaţiei rutiere şi să extindă verificările regulate şi la motociclete şi la unele remorci şi caravane. Regulile actualizate vor face controalele rutiere la vehiculele comerciale mai eficiente şi conforme cu riscurile, simplificând prevederile referitoare la documentele autovehiculelor, potrivit unui comunicat de presă al PE.
Parlamentul European a adoptat amendamente la două propuneri de directive ale Comisiei Europene vizând aceste domenii, forul legislativ dorind ca acestea să fie baza de negociere cu Consiliul în scopul de a adopta în prima lectura legislaţia revizuită.
Eurodeputaţii au votat pentru verificări obligatorii la motociclete în toate statele membre, începând cu 2016 şi la mopede începând cu 2018, dacă nu există un studiu din partea Comisiei care să arate că verificarea mopedelor ar fi ineficienta. Europarlamentarii au aprobat şi extinderea verificărilor la remorcile mai grele de două tone şi la rulotele mai grele de 750 kg, susţinând standardele existente pentru remorcile de peste 3,5 tone. De asemenea, Parlamentul European doreşte să păstreze cerinţele minime actuale privind verificările tehnice iniţiale la patru ani pentru maşini, urmate de teste la fiecare doi ani după aceea.
Deputaţii au inclus şi vehiculele comerciale uşoare în categoria celor care devin subiect al controalelor rutiere. O altă regulă cerută de PE este ca documentele autovehiculelor să fie păstrate în registre naţionale electronice, facilitând schimbul de informaţii între statele membre şi ajutând astfel la combaterea tranzacţiilor cu maşini furate. Parlamentul consideră că cele două directive privind verificările tehnice ale autovehiculelor trebuie transformate în regulamente, care să se aplice direct în statele membre, care pot aplica însă standarde mai înalte privind aceste reglementări.