Pentru a se conforma presiunilor europene legate de consumul de carburant şi emisiile de dioxid de carbon, Land Rover vrea să introducă mai multe versiuni de modele Diesel-hibrid pentru noua sa gamă de Range Rover şi Range Rover Sport.

Land Rover va introduce la vânzare hibrizi, după ce aceste modele vor fi prezentate în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt.

Compania britanică a decis să dezvolte hibrizi-Diesel în detrimentul unor versiuni hibride electrice/benzină, pentru a realiza un consum mai redus. Acest tip de hibrizi ar putea aduce un plus în buzunarul clienţilor prin aplicarea unor taxe şi impozite mai reduse, tocmai datorită unor emisii mai mici de noxe.

Noul SUV hibrid combină un motor V-6 Diesel de 3 litri cu un motor electric de 35 de kilowaţi reducând astfel consumul de carburant cu 26%, adică 6,4 litri/100 km. De asemenea, emisia de dioxid de carbon va fi de 169 de grame pe kilometru. Modelele vor avea o baterie de litium ion şi un invertor. Bateria este montată sub podea. Puterea electrică împreună cu o transmisie de opt viteze, cresc puterea motorului la 340 CP. Modelul poate accelera până la 100 km/h, în mai puţin de 7 secunde.