Poliţia Rutieră Ploieşti a propus primăriei mutarea staţiei de autobuz de la Coreco (Hale) pe Bulevardul Republicii, la intersecţia cu strada Griviţei, segmentul din spatele Palatului Culturii, transformat în parcare pentru taxiuri.
„Ideea este de a decongestiona traficul pe străzile Vasile Milea şi pe Emil Zola, unde se află staţia de la Coreco. Se formează cozi de autobuze pe Vasile Milea care trebuie să dea prioritate înainte să facă stânga către staţia respectivă. Dacă staţia ar fi mutată direct pe Republicii, multe autobuze ar evita ocolul pe Emil Zola şi continua cursa prin sensul giratoriu de la Catedrala Sfântul Ioan. Evident nu este vorba de toate traseele“, a precizat comisarul Florin Aristan, şeful Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti.
Iniţiativa Biroului Rutier a fost bine primită de către reprezentanţii TCE SA şi urmează a fi discutată în şedinţa comisiei de circulaţie a primăriei, pentru a primi avizul.
O eventuală decizie în favoarea acestei propuneri presupune mutarea trecerii de pietoni, amenajarea unei staţii cu construcţia aferentă şi o resistematizare a intersecţiei respective.
Foto: Google map