După numai o lună jumătate de la introducerea gratuităţii pe transportul public în Ploieşti, numărul ploieştenilor care circulă astfel creşte constant. După efectuarea unei noi centralizări a reieşit că aproape 75.000 de ploieşteni beneficiază de legitimaţiile de transport gratuit. Conducerea TCE a renunţat la termenele limită până la care se pot elibera aceste legitimaţii.
Potrivit directorului TCE, Cristian Iancovici, se înregistrează şi un ritm constant de vânzare a biletelor pentru cei din afara Ploieştiului.