Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a achiziţionat 600 de microbuze şcolare marca Opel, sursa de finanţare fiind vânzarea unor certificate verzi, potrivit Agerpres.
„Astăzi am semnat contractul de livrare pentru 600 microbuze şcolare. Procedura a fost demarată în septembrie anul trecut. Astăzi am semnat contractul, urmând ca în perioada următoare să înceapă livrările de microbuze. Vor fi livrate minim 40 microbuze pe zi. Livrările practic încep, conform contractului, în a douăsprezecea săptămână de la semnare. La începutul lunii iunie încep să vină primele microbuze. Ele vor fi repartizate în judeţe printr-un ordin comun semnat de noi şi de Ministerul Educaţiei“, a spus Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Potrivit acestuia, necesarul estimat de microbuze pentru a acoperi toate solicitările din teritoriu este undeva în jur de 1.000.
„Dacă se vor mai găsi bani de la certificatele de emisie de carbon, vom mai putea achiziţiona şi următoarele 400 de microbuze“, a arătat ministrul.
În septembrie 2013, MDRAP a demarat procedura de achiziţionare a 600 de microbuze şcolare pentru unităţile din învăţământul preuniversitar de stat. Licitaţia electronică s-a finalizat în 10 ianuarie 2014, iar contestaţiile la CNSC şi Curtea de Apel s-au finalizat în 6 martie 2014, ambele instanţe decizând în favoarea MDRAP. Valoarea contractului este de peste 72,3 milioane lei cu TVA, valoarea pe microbuz fiind de 120.528 lei cu TVA (26.784 euro). Data estimată de începere a livrărilor este 16-21 iunie 2014.
Repartizarea pe judeţe a microbuzelor nu a fost efectuată, dar fiecare inspectorat şcolar trebuie să înainteze solicitări către ministerul de resort cu numărul estimat a fi necesar.
Aceste microbuze vor intra însă în administrarea autorităţilor locale care vor trebui să angajeze şofer.