Statul acordă sprijinul financiar pe suprafaţă, iar fermierii trebuie să depună la centrele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în intervalul 3 martie - 15 mai 2014, o singură cerere de plată, a anunţat luni instituţia, potrivit publicaţiei Adevărul.
Pentru cererile de plată depuse începând cu data de 16 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 9 iunie 2014, cererea de plată nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs. Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari sau administratori în cadrul asociaţiilor. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat numai celui care lucrează terenul.
Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de minim 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare. Anul trecut Guvernul intenţiona să mărească aceste plafoane minime de suprafaţă până la 1,5 hectare totalul, respectiv 0,5 hectare pe lot, dacă sunt separate. Această măsură ar putea afecta câteva sute de mii de fermieri mici.
Fermierii deja înregistraţi la APIA în campanile precedente şi care intenţionează să solicite sprijin pe suprafaţă în anul 2014, prin acces la internet, pot completa electronic declaraţia de suprafaţă şi pot să vizualizeze şi, după caz, actualizeze propriile parcele. De asemenea, fermierii îşi pot digitiza parcele noi prin identificarea pe ortofotoplanurile disponibile în baza de date (LPIS) a APIA. Schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Anul trecut au beneficiat de aceste măsuri peste un milion de fermieri.