Administraţia ploieşteană a format mai multe echipe mixte compuse din angajaţi SGU, Rosal şi RATP care vor curăţa de zăpadă staţiile de autobuz, străzile laterale şi pe anumite trotuare. SGU a mobilizat 350 de angajaţi, iar Rosal 170 pentru aceste lucrări. Rosal şi SGU au intervenit cu aproape 50 de utilaje iar RATP a montat lame la mai multe tramvaie şi autobuze.
„S-au format cinci echipe dintre care una cu angajaţi RATP, SGU şi Rosal care se va ocupa de degajarea staţiilor de autobuze. O altă echipă de la SGU va elibera staţiile de taxi. Mai sunt trei echipe care se vor ocupa de degajarea zăpezii în zona Malu Roşu, pe Ienăchiţă Văcărescu şi în zona Vest 1 (zona adiacentă străzii Gheorghe Cantacuzino n.r.), urmând să ajungă şi în celelalte cartiere. Am organizat aceste echipe pentru a-i putea coordona şi supraveghea mai uşor, pentru că au fost tot felul de nereguli, constatate de noi şi reclamate şi de populaţie. Încercăm să rezolvăm problemele punctual. Vor încărca şi transporta zăpada din aceste cartiere. Estimăm cu după ora 19 vom începe degajarea zăpezii şi în alte cartiere. În zona de sud, SGU se ocupă de tot ceea ce înseamnă staţii de autobuz şi străzile laterale. Vrem să eliberăm rapid Ploieştiul şi continuăm împrăştierea de material antiderapant pe toate căile principale“, a declarat Iulian Teodorescu, viceprimarul Ploieştiului.