Consilierii locali ploieşteni au fost la DNA pentru a explica modul în care s-a adoptat hotărârea Consiliului Local de a premia performanţele clubului Petrolul Ploieşti cu suma de 3 milioane de euro.
Toţi consilierii au fost chemaţi la sediul DNA fiind programaţi câte doi pe oră, începând cu ora 9.
Hotărârea a primit viza de legalitate din partea instituţiei Prefectului şi nici inspectorii Direcţiei Financiare nu au găsit nimic suspect în această finanţare prin intermediul Asociaţiei „Lupii Galbeni“.
Totul a pornit, se pare , în momentul în care directorul economic al primăriei, Nicoleta Crăciunoiu, a refuzat să semneze dispoziţia primarului de virare a primei tranşe de bani (1,2 milioane de euro) către asociaţia respectivă.
„Procurorii au cerut informaţii despre modul de elaborare a celor două hotărâri privind încheierea contractului şi ulterior aplicarea regulamentului în relaţia cu asociaţia „Lupii Galbeni“. Se face o confuzie, întrucât cele două acte care au fost emise de Consiliul Local nu privesc chestiuni de buget, sunt chestiuni de reglementare. Mai mult decât atât, prin a doua hotărâre de aprobare a regulamentului am înăsprit relaţia contractuală cu Asociaţia Comunitară Lupii Galbeni, chestiune care nu necesita vreo viză din partea directorului economic al primăriei, cu care Consiliul Local nu are o legătură directă ci prin intermediul comisiilor. Esenţial este că denunţătorul, fostul director economic, Nicoleta Crăciunoiu, a fost cel care a făcut propunerea de buget în care să fie inclusă plata către Lupii Galbeni, certificând legalitatea viramentului şi demonstrând ridicolul afirmaţiilor pe care le-a făcut în faţa procurorilor DNA“, a declarat consilierul local liberal, George Botez.
Se pare că demersul procurorilor DNA Ploieşti a fost iniţiat în urma unui denunţ venit din partea fostului director economic al Primăriei Ploieşti.