Se pare că edilul a găsit în bugetul municipiului suma necesară pentru a introduce gratuitatea în transportul public de călători. Suma, estimată la 5 milioane de euro, va fi acordată sub formă de subvenţie către SC Transport Călători Express SA, (fost RATP), pentru cheltuielile de funcţionare. Dea această măsură vor beneficia numai cetăţenii cu domiciliul în Ploieşti.
„Anul acesta o să înceapă reabilitarea tuturor căilor de rulare tramvai. Acest lucru înseamnă disconfort în trafic şi în general pentru toţi ploieştenii, motiv pentru care am decis să propun Consiliului Local, în această perioadă de doi ani de zile cât durează lucrările, transportul public în comun să fie gratuit pentru absolut toţi ploieştenii. Rugămintea mea către ploieşteni este să-şi lase maşinile acasă şi să folosească mijloacele de transport comun pentru a nu se crea ambuteiaje şi disconfort în trafic. Ştiţi foarte bine, intenţia mea era să acord acea pensie municipală, acel ajutor pentru pensionari. Cred că pentru această perioadă pensionarii vor înţelege dacă aceşti bani se vor duce către acest transport gratuit. Evident există obligaţia a călătorilor de a prezenta buletinul care va dovedi domiciliul în Ploieşti. La 5 milioane de euro este estimată cheltuiala în acest an bugetar. Ştiţi că noi subvenţionăm transportul pentru pensionari, suma amintită se adaugă pentru a întregi suma necesară cheltuielilor regiei (RATP n.r.)“, a declarat Iulian Bădescu, primarul Ploieştiului.
Acesta a precizat la final că suma estimată a putut fi identificată şi ar putea fi folosită deoarece Primăria nu mai are de plătit datoriile lăsate de administraţia Volosevici, (reabilitarea termică a blocurilor de pe Şoseaua Vestului şi Găgeni, construcţia stadionului Ilie Oană), acestea fiind deja achitate