Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că un spital de urgenţă din Bucureşi i-a transmis că a plătit un milion de lei factura la curentul electric, iar creşterea preţurilor la utilităţi ajunge la 50% sau 60%, pentru un spital, pe ultimul trimestru din acest an.

 

Ministerul a mai afirmat că s-a făcut o analiză a acestor cheltuieli în 355 de spitale din toată ţara şi a anunţat că va propune Guvernului să se găsească o soluţie de compensare astfel încât banii necesari pentru tratarea pacienţilor să rămână neatinşi.

 

Ministrul Sănătăţii a afirmat că a făcut o analiză, în 355 de spitale din întreaga ţară, cu privire la impactul creşterii preţului la utilităţil.

 

Alexadru Rafila a precizat că un spital i-a transmis că a plătit un milion de lei factura la curentul electric, într-un spital de urgenţă din Bucureşti.

 

”Am făcut la cele 355 de spitale, pentru energia electrică creşterea este de 40 şi ceva la sută, în jur de 45%, pentru cele trei luni, din iulie, august, septembrie 2022, comparativ cu anul trecut, în timp ce pentru gaze este de 79 şi ceva la sută”, a spus Rafila.

 

El a precizat că o creştere de 50% sau 60% pentru acest trimestru al treilea, pentru un spital, înseamnă mai puţini bani pentru medicamente, pentru produse sanitare.

 

”O să vin cu o propunere concretă adresată Guvernul României, Ministerului de Finanţe, ca să găsim o soluţie ca această diferenţă să poată să fie compensată şi banii necesari pentru tratarea pacienţilor să rămână neatinşi, mai ales că şi acolo vedem creşteri pe toate palierele”, a afirmat Rafila.

 

Întrebat ce se întâmplă cu spitalele care nu corespund din punctul de vedere al condiţiilor de cazare, ministrul a spus că acestea nu se se pot închide decât dacă ai ce pune în loc.

 

 

 

Sursa: www.profit.ro