Mii de prahoveni, ca de altfel românii din toate oraşele mari ale ţării, au stat ieri la cozi interminabile la staţiile de carburanţi pentru a cumpăra cantităţi mari de motorină şi benzină, după ce s-a zvonit că preţul va sări de 10 lei pe litru chiar de azi. Autorităţile statului au transmis încă de ieri că există stocuri suficiente de combustibil şi că o majorare a preţurilor este nejustificată, dar pentru mulţi, aceste declaraţii nu au contat. Astăzi, premierul ciucă a trimis pe teren toate instituţiile abilitate să controleze activitatea companiilor petroliere. ANPC a dat la nivel de ţară amenzi în valoare de aproape 400.000 de lei. Doar în Prahova, după ce au controlat câteva benzinării ale Mol şi OMV, comisarii au dat amenzi în valoare totală de 140.000 de lei. totodată, o mare cantitate de carburant a fost oprită temporar de la comercializare.

 

Controlul a urmărit in special motivatia care a generat majorarea preturilor carburantilor (pentru acelasi stoc) si cantitatea achizitionata la un pret si vanduta cu un pret diferit (verificare preturi de achizitie).

 

Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Prahova au desfăşurat acţiuni de control la 6 staţii de distribuţie si comercializare carburanţi de pe raza Municipiului Ploieşti si judeţului Prahova, controlându-se şi magazinele din staţii.

 

Operatorii economici controlati au fost: SC ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS – STATIE MOL FLORESTI, ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS – STATIE MOL BLEJOI DN 1 KM 72,  ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS – STATIE MOL BLEJOI, ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS – STATIE MOL PLOIESTI 2, ROMANIA PETROLEUM PRODUCTS – STATIE MOL VALENII DE MUNTE, OMV PETROM MARKETING PLOIESTI VEST.

 

Au fost  aplicate sancţiuni in valoare totală de 140,000 lei şi  un avertisment si au  fost dispuse masuri complementare de oprire temporara de la comercializare pentru carburanti in valoare totala de 756.488 lei. În plus, s-a dispus oprirea de comercializare pentru produse 660 lei, Oprirea definitiva sucuri in valoare totala de 140 lei, oprirea temporara a spatiilor frigorifice cu deficiente si depozitelor de bauturi până la remedierea deficienţelor.

 

Deficienţe constatate:

  • ambiguitatea informatiilor de pe totem-ul din statie cu cele de la pompe;
  • modificare nejustificata a pretului carburantilor si comportament incorect in relatia cu consumatorii;
  • nu erau afisate toate sortimentele de combustibil comercializate pe statie;

Prin extinderea controlului au fost gasite:

  • sucuri cu termen de valabilitate expirat;
  • vitrine si grătare neigienizate, cu acumulari de praf,  grăsime si resturi alimentare;
  • spaţii frigorifice neigienizate cu strat gros de praf si chedere murdare;

Două dintre actiunile de control s-au desfăşurat in colaborare cu reprezentanţii ANAF Bucureşti, iar altul cu un reprezentant al Consiliului Concurenţei.

 

Se asteapta un punct de vedere din partea reprezantilor  legali privind motivatia care a generat majorarea preturilor carburantilor (pentru acelasi stoc).

 

 

 

 

Sursa: www.prahovaeconomica.eu