Introducerea în Ploieşti a aplicaţiei de plată prin SMS a taxei de parcare are succes. Deja, încă de la lansare, în decembrie 2013, peste 800 de plăţi au fost făcute prin această metodă în parcările administrate de către Serviciul de Gospodărire Urbană. 500 de plăţi au fost efectuate numai în decembrie iar peste 300 în primele zile ale acestui an, semn că toţi mai mulţi şoferi au început să prefere această metodă.
Singura diferenţă între metoda clasică şi cea prin SMS, este aceea că la ultima nu se poate achita taxa pentru 30 de minute, ci minimum o oră, în valoare de doi lei.
Utilizatorul va trimite SMS la un anumit număr de telefon (7576) afişat pe indicatorul din apropierea parcării. Astfel pentru o staţionare de 60 de minute utilizatorul va trimite mesajul 101 şi numărul maşinii (de exemplu: PH01ABC). Pentru o staţionare de două ore : „102 şi numărul de înmatriculare)
Utilizatorul va trebui să primească un mesaj de confirmare a plăţii prin care se face şi înregistrarea parcării.
Verificarea plăţii parcării prin SMS se efectuează de către, angajaţi SGU. Controlul este realizat prin intermediul unui telefon cu acces la internet, care are instalată o aplicaţie ce permite interogarea bazei de date pentru a verifica plata parcării pentru un anumit autoturism. În cazul în care se constată că autovehiculul este parcat fără plata tarifului de parcare acesta va fi supus măsurii de ridicare/blocare