O nouă avertizare cod portocaliu va fi în vigoare, în zeci de judeţe, sâmbătă, în intervalul 12.00 – 23.00. ANM a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că după prânz, în majoritatea regiunilor, creşte riscul producerii de fenomene meteo periculoase, pe fondul instabilităţii atmosferice.
Până la ora 23.00, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi local în Transilvania şi la munte va fi valabil un cod portocaliu care anunţă perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Aceasta se va manifesta prin vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80...100 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină de medii şi mari dimensiuni şi averse torenţiale. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 35...50 l/mp şi izolat 70 l/mp, prognozează meteorologii.
În continuare, până duminică seară va fi în vigoare o informare meteo potrivit căreia, îndeosebi în zonele de deal şi de munte precum şi în centrul, sudul şi sud-estul ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25...30 l/mp.
Prahova, din nou, sub cod portocaliu de vreme rea
26 iunie 2021
- citeşte totul despre:
- cod portocaliu,
- vreme,
- precipitatii,
- instabilitate,
- ploi
(106 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Locuitorii din cartierul Bariera Bucureşti, în continuare fără curent electric. Când va fi remediată avaria
(1 august 2018)
594 vizualizări
Traficul rutier, deviat pe Centura de Est a Ploieştiului din cauza balustradei care a căzut peste calea ferată! FOTO
(22 februarie 2019)
175 vizualizări
INCREDIBIL! Fetiţă de 11 ani din Prahova, pipăită şi fotografiată dezbrăcată de către un vecin
(8 august 2019)
156 vizualizări
Finanţare pentru un centru terapeutic destinat persoanelor cu handicap, în Prahova
(15 octombrie 2014)
369 vizualizări
Urs mort pe DN1, în apropiere de intrarea în Ploieşti!
(18 iulie 2021)
358 vizualizări
Scorţeni: o maşină a intrat într-un autobuz. Doi copii şi tatăl lor, răniţi
(5 decembrie 2018)
133 vizualizări
Se caută soluţii pentru fluidizarea traficului la ieşirea din Ploieşti în zona de Vest
(1 martie 2016)
538 vizualizări
Preveniţi incendiile în campania agricolă!
(21 iunie 2018)
79 vizualizări
Fostul şef al Poliţiei Mizil, trimis în judecată pentru favorizarea infractorului şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual
(5 iulie 2018)
682 vizualizări
Primarul Dobre a încercat, în zadar, să paseze problema deratizării! Ce i-a răspuns Prefectura Prahova
(3 mai 2018)
338 vizualizări
Ploieştiul şi Sinaia printre fruntaşii datornicilor din ţară
(21 martie 2014)
124 vizualizări
Tabăra de Excelenţă pentru Elevi - Buşteni, 4-9 septembrie 2017
(31 august 2017)
648 vizualizări
Social democraţii cer gratuitate pentru elevi şi studenţi pe mijloacele de transport in comun în Ploieşti
(28 iunie 2016)
811 vizualizări
George Botez: "Cristian Ganea este candidatul PSD la funcţia de primar şi il susţin!"
(18 octombrie 2018)
486 vizualizări
Când se va putea circula pe pasajul Mărăşeşti!
(24 mai 2017)
1713 vizualizări
ALERTĂ! Elevă de 17 ani din Gherghiţa, dispărută în drumul spre casă
(23 octombrie 2019)
190 vizualizări
Dacă primarul Dobre nu poate, Ministerul Dezvoltarii cumpără 20 de tramvaie noi pentru Ploieşti!
(2 octombrie 2019)
823 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























