Hotărât lucru, dar prahovenii nu sunt interesaţi de discursurile preşedintelui Iohannis. Altfel nu se explică faptul că la ora la care şeful statului ne sfătuia să avem grijă cu cine interacţionăm în minivacanţa de 1 decembrie (chiar dacă minivacanţa a început deja de vreo 2 zile...), parcarea magazinelor Jumbo şi Auchan din Ploieşti era tixită de maşini. Cu greu mai puteai găsi un loc de parcare, iar maşinile cumpărătorilor erau căţărare inclusiv pe zonele de spaţiu verde sau pe trecerile de pietoni.
Imaginea "dezastrului" sau a disperării de a cheltui bani se putea vedea la intrarea în magazinul Jumbo, acolo unde la coadă erau peste o sută de persoane. Nici urmă de păstrarea distanţării sociale între cei care stăteau la coadă, nici urmă de vreo autoritate care să le atraga atenţia oamenilor că nu e în regulă ce se întâmplă acolo...
Fotografiile sunt incredibile într-un oraş în care infectările cu coronavirus se apropie vertiginos de 8 la mia de locuitori. Bine, veţi spune că cele două marketuri sunt situate pe teritoriul Blejoiului....Dar totuşi.... copiii nu merg la şcoală, se chinuie cu orele online, dar parinţii iau cu asalt Jumbo, probabil speriaţi că în România va urma din nou starea de urgenţă şi vor rămâne fără cadouri de sărbători.
Nu putem să nu ne întrebăm de ce uităm că regulile anticovid ne protejează viaţa fiecăruia dintre noi şi ce măsuri ar putea fi luate pentru a evita imaginile de genul celor care ilustrează acest articol?
Prefectura, Poliţia şi alte autorităţi oare au trecut prin zonă?