De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova 8367 persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul SARS-CoV-2. Din totalul prahovenilor testaţi pozitiv cu noul coronavirus 281 persoane au decedat, de la începutul epidemiei, conform raportărilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova. Ultimele decese asociate infecţiei cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în rândul a 4 persoane (o persoană de sex feminin, în vârstă de 50 de ani şi alte 3 persoane de sex masculin, de 76, 77 şi 78 ani), cu comorbidităţi.
Cele 144 persoane nou confirmate cu SARS-CoV-2, din judeţ, fac parte din următoarele categorii de vârstă:
Grupa de vârstă (ani) |
Număr persoane |
0 - 18 |
19 |
19 – 29 |
15 |
30 – 39 |
19 |
40 – 49 |
26 |
50 – 59 |
35 |
60 – 69 |
15 |
70 – 79 |
16 |
80 - 89 |
2 |
Peste 90 |
0 |
Total |
144 |
Dintre cele 398 de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, 357 sunt ocupate. La ATI, toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate (*Situaţia este în dinamică, iar aceste informaţii pot suferi modificări de la o oră la alta).
Numărul de teste realizat în judeţ, de la începutul epidemiei şi până în prezent, este de 32023 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere), conform centralizării DSP Prahova.
De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, la nivelul judeţului Prahova, Direcţia de Sănătate Publică a emis 2071 decizii de izolare şi 10130 decizii de carantină.
Au fost efectuate verificări la 1665 persoane dintre cele care au decizii de carantină sau de izolare la domiciliu, emise de către D.S.P. Prahova. Au fost legitimate alte 2754 persoane. Au fost oprite în trafic 606 autoturisme în vederea controalelor specifice contextului şi 144 societăţi comerciale au fost, de asemenea, verificate.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 343 (110 pentru pentru nerespectarea măsurilor de asigurare a rezilientei comunităţilor LG 55/2020, 208 sancţiuni aplicate în cadrul acţiunilor punctuale, 25 nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare de către pasageri, a măştii de protecţie, în mijlocul de transport pe toată durata călătoriei).
Valoarea totală a amenzilor a fost de 40700 lei.
Totodată, în urma verificărilor, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare penală, în baza art. 352 CP privind zădărnicirea combaterii bolilor.
Documentele oficiale emise la nivel naţional în contextul pandemiei de COVID-19 pot fi consultate pe portalul stirioficiale.ro, în secţiunea „Hotărâri şi legislaţie”, dar şi pe www.cnscbt.ro (Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică).
Cetăţenii sunt sfătuiţi să se informeze doar din surse oficiale, dar şi să apeleze pentru recomandări sau alte informaţii la TELVERDE – 0800.800.358.
Instituţia Prefectului – Judeţul Prahova
22 octombrie 2020