La scurt timp după deschiderea urnelor au apărut şi primele incidente electorale, în mare parte doar acuze nefondate, care nu s-au confirmat la verificarea poliţiştilor.
Astfel, la Secţia 225, Buşteni – poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că un alegător a introdus 3 buletine de vot din 4 în urne. S-au facut verificări, iar aspectele sesizate nu se confirmă.
În Secţia 464, Lipăneşti – poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că două persoane fotografiau buletinele de vot. S-au facut verificări la faţa locului, iar aspectele sesizate nu se confirmă.
La secţia de votare 476 din Măneciu, un alegător a sesizat faptul ca un membru din comisia de votare ar fi înmânat 4 buletine de vot unui cetăţean, iar în buletinul de vot se aflau împăturite alte 3 buletine de vot pentru preşedintele Consiliului Judeţean, fără a avea ştampila de control. La faţa locului s-a deplasat echipa de verificare, se relaţionează cu Parchetul, sunt efectuate cercetări în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă la vot, conform articolului 387 din Cod Penal.
În oraşul Băicoi, un cetăţean în vârstă de 75 ani s-a prezentat la secţia de votare nr. 185. După ce a votat, ar fi spus comisiei ca pe buletinul de vot este deja pusă ştampila pe un candidat. Buletinul în cauză a fost anulat, bărbatul a primit alt buletin de vot şi a votat din nou. S-a relationat cu parchetul, se vor efectua cercetări în cadrul unui dosar penal conform articolului 385 din Cod Penal.
În Secţia de votare 244 din Mizil – poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la existenţa unui panou pe care erau lipite afişe electorale. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde aspectele s-au confirmat. Acestea a fost îndepărtate de către membrii secţiei de votare.
În Secţiile de votare 374,375,376 din Ciorani – poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe un imobil aflat în construcţie, în apropierea secţiei de votare erau lipite afişe. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde aspectele s-au confirmat. Acestea a fost îndepărtate de către membrii secţiei de votare.
Incidente la vot în judeţul Prahova
27 septembrie 2020
- citeşte totul despre:
- busteni,
- incidente,
- vot,
- alegeri locale,
- 2020,
- buletine,
- mizil,
- ciorani,
- maneciu
(295 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Licitaţia pentru Piaţa Centrală va fi publicată pe SEAP
(11 iunie 2014 - Alex POLICALĂ)
435 vizualizări
O locuinţă revoluţionară, realizată la Câmpina
(27 mai 2014)
523 vizualizări
Informare privind noile tarife stabilite pentru permisele de conducere şi certificatele de înmatriculare, emise începând cu data de 17.06.2020
(19 iunie 2020)
135 vizualizări
Consiliul Local ar putea interzice maşinile sub Euro 4!
(9 aprilie 2019)
733 vizualizări
Un turist spaniol venit în România cu un grup mare de persoane s-a rătăcit pe un traseu dificil din Bucegi
(7 august 2017)
195 vizualizări
Adrian Mutu îl susţine pe Cristian Ganea, primarul interimar al Ploieştiului VIDEO
(28 mai 2016)
814 vizualizări
Important! Guvernul s-a răzgândit în cazul autostrăzii Comarnic - Braşov
(22 iulie 2019)
116 vizualizări
Rezultatele OFICIALE ale alegerilor europarlamentare în judeţul Prahova
(28 mai 2019)
115 vizualizări
ICCJ a decis: Poliţiştii locali nu au dreptul să amendeze şoferii
(20 iunie 2017)
285 vizualizări
2.000 de turişti au schiat sâmbătă în Valea Dorului şi Valea Soarelui, la Sinaia
(22 aprilie 2017)
191 vizualizări
Accident grav pe DN1A, la Zalhanaua
(6 martie 2020)
573 vizualizări
Weekend plin de evenimente culturale la Câmpina
(30 iunie 2016)
341 vizualizări
Liberalii senatorului Dumitrescu nu au găsit nici astăzi sediul Consiliului Judeţean Prahova
(26 iunie 2016)
374 vizualizări
Accident în Ploieşti, pe strada Bunavestire. Femeie lovită de un autoturism
(4 martie 2020)
114 vizualizări
CNA, executat silit de o societate de cablu
(3 august 2014)
305 vizualizări
Vlad Oprea se întoarce în fruntea Primăriei Sinaia!
(6 martie 2017)
2194 vizualizări
APEL către prahoveni: Ce măsuri să luaţi pentru ca pesta porcină africană să nu se răspândească!
(18 iulie 2019)
130 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026
















.jpg)









