A fost emisă o avertizare generală de vreme severă.
Potrivit INMH, după caniculă şi disconfort termic ridicat, urmează perioade de instabilitate atmosferică accentuată. Avertizarea intră în vigoare duminică, 23 august 2020, la ora 13:00 şi este valabilă până miercuri, 26 august 2020, la ora 6:00.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, în după-amiaza zilei de duminică (23 august) şi în noaptea de duminică spre luni (23/24 august), la munte, în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului. Se vor semnala intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.