La nivelul judeţului Prahova, în data de 10 iunie 2020, sunt monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) 902 persoane aflate în izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore, de sub această măsură şi, implicit, evidenţa DSP-ului, au ieşit 59 persoane şi au intrat alte 73. În carantină instituţionalizată se află 29 de persoane.
De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova, au fost efectuate 4920 de teste. În urma probelor prelevate, 124 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus, iar dintre acestea şase au decedat, 92 au fost declarate vindecate şi externate.
La secţiile de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Municipal Câmpina şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti se află trei persoane confirmate cu COVID-19. Toate sunt în stare gravă, fiind ventilate mecanic.
Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat misiunile privind ordinea şi siguranţa publică şi alte misiuni impuse de contextul actual.
Astfel, pe parcursul zilei de 09 iunie 2020, în cadrul acţiunilor punctuale, au fost verificate trei societăţi comerciale, legitimate 308 de persoane şi oprite în trafic 206 autoturisme. De asemenea, au fost efectuate verificări şi la 1196 de persoane dintre cele care se aflau în izolare la domiciliu.
În urma acestor demersuri, au fost aplicate 170 de sancţiuni, în valoare de peste 57200 lei.
Cetăţenii sunt sfătuiţi să se informeze doar din surse oficiale, dar şi să apeleze pentru recomandări sau alte informaţii la TELVERDE - 0800.800.358.