La nivelul judeţului Prahova, în data de 25 mai 2020, sunt monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) 1412 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. În ultimele 24 de ore, de sub măsura izolării voluntare şi, implicit, evidenţa DSP-ului, au ieşit zece persoane şi au intrat alte 95. În carantină instituţionalizată se află 75 persoane.

 

De la începutul epidemiei şi până în prezent, la nivelul judeţului Prahova, 96 de persoane au fost confirmate cu noul coronavirus . Dintre acestea, şase au decedat, 67 au fost declarate vindecate şi externate. În prezent, la nivelul judeţului, la Terapie Intensivă se află un singur pacient cu COVID-19, internat la Spitalul Municipal Câmpina.  Acesta este ventilat mecanic.

 

Echipaje mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat acţiunile privind ordinea şi siguranţa publică şi au acţionat pentru verificarea persoanelor aflate în evidenţe cu privire la respectarea măsurii de izolare la domiciliu, pentru paza locaţiilor de carantinare, fluidizarea circulaţiei rutiere, dar şi în alte misiuni impuse de contextul actual. Verificările au vizat atât persoanele fizice, cât şi o serie de agenţi economici.

Astfel, pe parcursul zilei de 24 mai 2020, în cadrul acţiunilor punctuale, au fost controlate două societăţi comerciale, au fost legitimate aproape 80 de persoane şi oprite în trafic peste 60 de autoturisme. De asemenea, au fost efectuate verificări şi la aproape 800 de persoane dintre cele aflate în izolare la domiciliu.

În urma acestor demersuri, au fost aplicate 67 de sancţiuni, în valoare de aproape 26.000 lei. Zece dintre ele au fost aplicate în baza Legii 61, 54 au fost date pentru fapte ilicite săvârşite în context, iar trei pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie impuse pe durata stării de alertă.

 

Prefectul judeţului Prahova, domnul Cristian Ionescu, face un apel către cetăţeni să respecte normele de igienă şi distanţare socială impuse de starea de alertă. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este cea mai sigură şi la îndemână cale de a ţine sub control răspândirea epidemiei.

 

Cetăţenii sunt sfătuiţi să se informeze doar din surse oficiale, dar şi să apeleze pentru recomandări sau alte informaţii la TELVERDE - 0800.800.358.