Grupul PSD-ALDE din Consiliul Local Ploieşti convoacă o şedinţă extraodinară, sâmbătă de la ora 11.00, şedinţă care va avea pe ordinea de zi un proiect prin care este preluată, cu titlu gratuit, instalaţia de producere a apei calde şi a energiei termice, de la Consiliul Judeţean Prahova. De asemenea, primarul Adrian Dobre este împuternicit să preia aceste instalaţii, astfel încât să nu fie pus în pericol servicil de furnizare a agentului termic şi a apei calde menajere.
În acest fel, primarul Adrian Dobre are toate pârghiile de a lua cea mai bună decizie, în aşa fel încât, ploieştenii să nu rămână fără apă caldă începând cu data de 1 mai.
"Grupul PSD- ALDE îi oferă primarului Adrian Dobre posibilitatea de a implementa cea mai bună soluţie pentru ca ploieştenii să nu rămână fără apă caldă. De asemenea, vreau să menţionez că niciunul dintre consilierii PSD şi ALDE nu vor vota vreo majorare de tarif. Susţinem orice soluţie are primarul Dobre atâta timp cât aceasta este în beneficiul ploieştenilor", ne-a declarat consilierul local George Botez.
Vă reamintim că începând cu 1 mai, contractul dintre municipalitate şi Veolia privind furnizarea agentului termic şi a apei calde expiră. Veolia a demarat deja procedurile necesare predării instalaţiilor către municipalitate.


EXCLUSIV Soluţia PSD-ALDE pentru ca ploieştenii să aibă apă caldă şi după 1 mai 2019! FOTO
20 martie 2019
(695 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Populaţia judeţului Prahova, într-un ritm accelerat de îmbătrânire şi dispariţie
(17 octombrie 2014 - Alex POLICALĂ)
1060 vizualizări
Cine sunt judecătorii care i-au condamnat pe cei opt grei ai fotbalului românesc la închisoare cu executare
(5 martie 2014)
411 vizualizări
Un poliţist din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti a fost confirmat cu COVID-19
(10 iulie 2020)
630 vizualizări
Accidente în lanţ la Comarnic. Încă un şofer a decedat. Maşină de Poliţie avariată
(9 ianuarie 2018)
1394 vizualizări
Exclusiv : DNA – structura centrală Bucureşti ia cu asalt primăria Ploieşti ! Licitaţii în anchetă !
(7 februarie 2020)
1494 vizualizări
Concert folcloric extraordinar al Orchestrei Populare "Flacăra Prahovei" in deschiderea Stagiunii 2018-2019
(21 septembrie 2018)
146 vizualizări
Program prelungit la Serviciului Public Comunitar pentru Paşapoarte Prahova
(15 iunie 2018)
986 vizualizări
Poliţiştii locali au ieşit la vânătoare de şoferi în Ploieşti
(18 noiembrie 2013)
272 vizualizări
Ministrul Justiţiei vine la Ploieşti
(22 ianuarie 2015)
105 vizualizări
Concert simfonic dedicat Zilei Unirii Principatelor Române
(20 ianuarie 2020)
62 vizualizări
Primaria Ploiesti sarbatoreste persoanele varstnice!
(27 septembrie 2015)
849 vizualizări
Microbuz cu 12 militari, implicat într-un accident rutier pe Valea Prahovei
(12 septembrie 2017)
396 vizualizări
Percheziţii în Ploieşti,Blejoi, Târgşorul Vechi şi Drăgăneşti
(24 decembrie 2015)
571 vizualizări
Casa de Cultură a Studenţilor Ploieşti, organizeaza cea de-a XIII-a ediţie a CONCURSULUI NAŢIONAL DE DANS „EVERYBODY DANCE WITH US”.
(30 octombrie 2018)
251 vizualizări
Incendiu la Halele Centrale din Ploieşti, în prima zi a Paştelui
(24 aprilie 2022)
729 vizualizări
Pronunţarea sentinţei în dosarul lui Andrei Volosevici a fost amânată!
(29 noiembrie 2019)
106 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























