Aproximativ 3500 de prahoveni sunt izolaţi la domiciliu, iar 437 se află în carantină instituţionalizată. 32 de persoane sunt bolnave.
Conform Prefecturii Prahova, sunt monitorizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) 3466 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu. Dintre acestea, 342 au intrat în evidenţa DSP în ultimele 24 de ore, iar 682 au ieşit de sub măsura izolării voluntare. În carantină instituţionalizată se află, în prezent, 437 de persoane în 11 unităţi de cazare de pe teritoriul Prahovei
Controalele derulate de forţele de ordine din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au continuat, aceste misiuni având ca scop combaterea răspândirii noului coronavirus, dar şi descurajarea faptelor de natură contravenţională, înregistrate în acest context. Au fost realizate verificări atât în rândul persoanelor fizice, cât şi a agenţilor economici.
În cursul zilei de 04 aprilie, au fost controlate aproape 1283 locaţii din Prahova unde sunt înregistrate persoane aflate în auto-izolare şi 66 de agenţi economici. Au fost realizate controale şi pe linia respectării restricţiilor de circulaţie impuse prin Ordonanţele Militare.
În urma acestor demersuri au fost întocmite trei dosare de cercetare penală pentru şase persoane, toate pentru încălcarea art.352 privind zădărnicirea combaterii bolilor, şi au fost aplicate 386 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 775.000 lei. Toate au fost date pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie prevăzute în Ordonanţele Militare.
Şase persoane care nu au respectat măsura auto-izolării au fost plasate în carantină forţată, în conformitate cu prevederile Ordonanţelor Militare.
De la debutul epidemiei şi până în prezent, lucrătorii MAI au deschis 68 de dosare de cercetare penală pentru 90 de persoane şi au aplicat 4.936 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 5,5 milioane lei.
Coronavirus în Prahova:32 de persoane bolnave, trei dosare penale noi, şase persoane plasate în carantină forţată
5 aprilie 2020
(636 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Leonard Doroftei în vizită la Penitenciarul Ploieşti
(13 iulie 2018)
507 vizualizări
Primarul Dobre i-a minţit, din nou, pe consilierii locali şi pe ploieşteni! Ce spune Veolia despre continuare contractului de încălzire a Ploieştiului!
(9 aprilie 2019)
739 vizualizări
Accident grav între două motociclete în Prahova! Unul dintre motociclişti a murit, al doilea preluat de elicopterul SMURD!
(28 octombrie 2018)
687 vizualizări
Expediţia "Salvaţi Muntele" a ajuns la Sinaia
(20 august 2014 - Răzvan BUNEA)
184 vizualizări
Spectacol pe Hipodromul Ploieşti! Record de participare la cursa de duminică
(16 septembrie 2017)
381 vizualizări
Tribunalul Prahova decide miercuri cu privire la liberarea condiţionată a lui Gheorghe Ştefan
(20 septembrie 2017)
103 vizualizări
Rosal anunţă că începe colectarea deşeurilor din camerele de precolectare ale blocurilor turn din Ploieşti
(17 mai 2018)
242 vizualizări
80.000 de euro de la UE pentru o pagină de Facebook!
(24 iulie 2014)
167 vizualizări
Rechizite de la Guvern pentru copiii nevoiaşi
(25 iulie 2016)
217 vizualizări
Coronavirusul se extinde în Prahova! Directorul Apelor Române Prahova, confirmat pozitiv! Cazuri şi la Bergenbier şi la depozitul Kaufland
(18 iunie 2020)
2402 vizualizări
18.532 de secţii de votare în ţară pentru europarlamentare
(25 aprilie 2014)
394 vizualizări
Festivalul International Aurel Stroe de la Buşteni
(6 octombrie 2014 - Răzvan BUNEA)
276 vizualizări
Elevii ploieşteni trebuie să-şi înnoiască legitimaţiile de călătorie gratuită
(10 septembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
491 vizualizări
Şapte kilograme de aur, confiscate de poliţiştii prahoveni
(1 aprilie 2015)
435 vizualizări
Ursoaica de la Cheia şi puii ei, duşi la rezervaţia de la Zărneşti
(8 iunie 2017)
113 vizualizări
Focar coronavirus şi la Spitalului Voila. 15 angajaţi confirmaţi pozitiv!
(28 iulie 2020)
832 vizualizări
Exerciţiu pentru testarea sirenelor de alarmare publică
(2 octombrie 2018)
96 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























