926 de prahoveni sunt în izolare la domiciliu, iar alte 64 de persoane se află în carantină. Două persoane sunt confirmate ca fiind infectate cu COVID-19.

 

Conform Prefecturii Prahova, miercuri  dimineaţa, numărul persoanelor autoizolate, ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus, era de 926.

 

Alte 11 persoane erau internate. Din acest total, trei vor fi externate şi, conform procedurii, trebuie să intre în autoizolare la domiciliu pe o durată de 14 zile. Conform situaţiei centralizate, alte 64 de persoane se află în carantină.

 

Prefectura Prahova a mai anunţat că, în prezent, sunt 13 dosare în cercetare penală care au ca obiect încălcarea articolului 352 din Codul Penal privind Zădărnicirea combaterii bolilor.

 

Direcţia de Sănătate Publică Prahova a aplicat, până în prezent, trei amenzi pentru nerespectarea regimului de autoizolare la domiciliu.