Veste bună pentru copiii ploieştenilor şi nu numai. După ani de zile în care a fost organizat în zona Sălii Sporturilor, în această iarnă, Orăşelul Copiilor revine în centrul Ploieştiului.

ISU Prahova şi-a dat acordul ca Orăşelul Copiilor să se organizeze în parcarea de lângă Palatul Culturii, iar taximetriştii din zonă vor fi relocaţi, temporar, în parcarea de la 7 etaje.

"Sperăm să fie o veste bună pentru ploieşteni! După o analiză amănunţită am ajuns la concluzia că organizarea evenimentului la Sala Sporturilor Olimpia nu este cea mai bună idee. Accesul se face destul de greu la acea locaţie, neexistând transport în comun până acolo.", ne-a declarat viceprimarul Cristian Ganea