12 persoane sunt izolate la domiciliu şi monitorizate după ce s-au întors din ţări unde au fost confirmate cazuri de coronavirus, a informat DSP Prahova. Autorităţile au început să se mobilizeze după ce au constatat că nu există o procedură general-valabilă pentru persoanele revenite din zone cu risc. Spre exemplu, luni a fost haos la Colegiul Mihai Viteazul din Ploieşti, după ce o elevă s-a întors din Lombardia. Conştienţi, părinţii nu i-au permis fetei să meargă la şcoală, dar după ce a telefonat unei colege pentru a o anunţa că nu vine la cursuri, conducerea şcolii a constatat că nu există o procedură pentru această situaţie. Adolescenta a rămas la domiciliu, deşi nu prezintă niciun fel de simptome de îmbolnăvire.
Ministerul Sănătăţii a anunţat care sunt paşii pe care trebuie să îi urmeze cei care se întorc în ţară din zone afectate de coronavirus:
- Persoanele cu simptome care se prezintă la o unitate sanitară rămân în această unitate, în izolare, şi li se recoltează o probă care va fi transportată la cel mai apropiat centru de testare în regim de urgenţă. În cazul în care testul este pozitiv pacientul va fi transferat la cea mai apropiată secţie / spital de boli infecţioase.
- Transportul probelor recoltate se va face în aceleaşi condiţii de siguranţă ca şi probele de gripă şi testarea se va face la cel mai apropiat laborator secţiile / spitalele de boli infecţioase.
- Toate persoanele care vin din zone închise - Provincia Hubei(inclusiv orasul Wuhan), oraşele Wenzhou, Hangzhou, Ningbo,Taizhou din Provincia Zhejiangsau din China, vasul de croazieră Diamond Princess, cele 12 localităţi din Italia din provinciile Lombardia şi Veneto- sunt plasate automat, la momentul sosirii în România, în carantină instituţionalizată,14 zile, în centrele speciale pregătite de autorităţi.
- La intrarea în carantină vor fi testaţi, iar la ieşirea din carantină se vor face două teste la diferenţă de 24 de ore.
- Dacă ambele teste sunt negative, se eliberează o adeverinţă sanitară de ieşire din carantină.
- Direcţia de Sănătate Publică judeţeană şi cea a municipiului Bucureşti comunică administratorului centrului de carantină încheierea perioadei de carantinare şi se deplasează pentru eliberarea avizelor epidemiologice.
- Dezinfecţia spaţiilor de carantinare se efectuează de căre administratorul centrului sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică, după ce persoana / persoanele vor părăsi spaţiul.
- Persoanele care nu au simptome şi vin din zona extinsă afectată de coronavirus (din alte provincii/oraşe din China continentală şi din alte localităţi din Regiunile Lombardia şi Veneto) în afara zonelor de mai sus, vor fi izolate voluntar 14 la domiciliu atât ele, cât şi familiile lor.
- Persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu li se vor pune la dispoziţie informaţii detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală ce trebuie respectate în caz de epidemie.
- Cei izolaţi voluntar la domiciliu vor ţine în permanenţă legătura cu medicul de familie şi cu Direcţia de Sănătate Publică din judeţul respectiv.
- După perioada de 14 zile, aceste persoane vor beneficia de adeverinţă sanitară de ieşire din perioada de autoizolare şi de concediu medical atât ele, cât şi familiile lor.
- Elevii din aceste familii vor primi scutiri medicale pentru absenţele de la şcoală.
- În scopul asigurării asistenţei medicale a persoanelor carantinate, direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti nominalizează unitaţile sanitare responsabile de pe raza judeţului.
- În cazul în care vor fi confirmate mai mult de trei cazuri de infecţie cu noul coronavirus, cu legătură epidemiologică între ele, în aceeaşi comunitate, se poate decide declararea carantinei într-o comunitate.
- Lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă a coronavirusului şi a celor afectate este disponibilă pe site-ul https://www.cnscbt.ro/index.php/1435-lista-zonelor-cu-transmitere-comunitara-extinsa-si-a-altor-zone-afectate-de-covid-19-actualizare-26-02-2020 şi este actualizată permanent.
- Definiţia de caz pentru infecţia COVID-19 (coronavirus) este postată la adresahttps://www.cnscbt.ro/index.php/1436-definitia-de-caz-covid-19-actualizare-26-02-2020 şi este actualizată ori de câte ori este nevoie