Pentru al treilea weekend consecutiv, Hipodromul Ploieşti le dă întâlnire iubitorilor trapului la o nouă reuniune oficială, ritmul alert fiind justificat şi de dorinţa de a se organiza evenimente în condiţii climaterice bune.

 

Sâmbătă, începând cu ora 10.30, va fi o reuniune în cadrul căreia principala cursă va fi Premiul de Toamnă, o alergare semiclasică rezervată cailor de 3 ani şi mai în vârstă, pentru care au fost înscrişi nouă trăpaşi. Main event-ul zilei este programat la ora 11.45, dar reuniunea va debuta la ora 10.30, cu Premiul Romina, după care vor urma Premiul Răsunet – Fortuna Bronze (10.55) şi Premiul Recrut – Fortuna Silver (11.20). Ziua hipică va fi închisă, la ora 12.10, de Premiul Rebela.

 

Ca de obicei, pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori vor avea prilejul să se plimbe gratuit cu poneiul, în spaţiul special amenajat, între cele două tribune.

 

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani au acces gratuit.