Un poliţist din oraşul Horezu a fost lovit în cap cu cătuşele de un adolescent de 16 ani pe care voia să-l încătuşeze. Tânărul a reuşit să fugă, dar a fost prins de oamenii legii o oră mai târziu. Acum este reţinut, iar procurorii cer să fie arestat preventiv, anunţă MEDIAFAX.

 

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, duminică noaptea, adolescentul de 16 ani a fost implicat într-un conflict cu o altă persoană, într-un bar din localitate. Acesta ar fi distrus mai multe bunuri din local, iar clienţii, speriaţi, au solicitat ajutorul poliţiştilor.

 

La faţa locului a ajuns un echipaj de la Ordine publică, iar unul dintre agenţi a vrut să-l încătuşeze pe adolescentul agresiv. A reuşit să-l imobilizeze, apoi, ajutat de rude şi prieteni, minorul l-ar fi lovit pe agent în cap cu cătuşele şi a fugit.

 

„Echipajul de ordine publică ajuns la faţa locului şi observând comportamentul agresiv verbal şi fizic al suspectului a procedat la încătuşarea acestuia. În timpul manevrelor de imobilizare, după ce un agent de poliţie a reuşit aplicarea unei cătuşe pe mâna stângă a suspectului, în sprijinul acestuia din urmă au intervenit alte persoane care au cerut organelor de poliţie să îl lase în pace pe acesta. Suspectul, profitând de situaţia creată, a reuşit sa se elibereze şi, în încercarea de a scăpa, a lovit cu cătuşa în zona capului agentul de poliţie, reuşind să părăsească locul comiterii faptei”, anunţă reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.

 

Potrivit anchetatorilor, adolescentul a fost prins o oră mai târziu, iar acum este cercetat penal pentru ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.

 

Procurorii cer ca adolescentul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.

 

Agentul de poliţie a fost examinat medical, constatându-se că nu se impune internarea lui. Acesta s-a ales cu „excoriatie-regiunea frontala” pentru care necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale, anunţă procurorii.

 

Sursa : stiripesurse.ro