Accident rutier, vineri dimineaţă, în Ploieşti. Două autovehicule s-au lovit la intersecţia străzilor General Magheru şi Carpenului (Mihai Bravu). La locul accidentului intervin echipaje ale ISU Prahova şi ale Ambulanţei.

 

Potrivit IJP Prahova, un autoturism care circula pe str. Magheru ar fi intrat pe contrasens, ca să ocolească o groapă, şi a intrat în coliziune cu o maşină care circula regulamentar.

 

Şoferul celui de-al doilea vehicul, un bărbat de 50 de ani, a rămas încarcerat. Acesta a fost găsit conştient de echipajele de urgenţă, care au trecut la extragerea sa din maşină şi acordarea primului ajutor, urmând, cel mai probabil, să fie transportat la spital.

 

La faţa locului au fost trimise echipaje ale Serviciului de Ambulanţă, iar din partea ISU Prahova participă la intervenţie pompieri, un echipaj de prim-ajutor şi unul de descarcerare.