Noile reglementări privind controlul reproducţiei câinilor în Bucureşti au intrat în vigoare la începutul acestei luni. Potrivit acestora, posesorii de câini sunt obligaţi să îi înregistreze şi să îi sterilizeze.
Potrivit hotărârii Consiliului General al municipiului Bucureşti persoanele fizice şi juridice, precum şi ONG-urile care deţin câini în vârstă de peste patru luni, sunt obligate să îi înregistreze la ASPA în termen de şase luni de la data intrării în vigoare a hotărârii, prin microciparea lor şi completarea formularului-declaraţie, care va fi transmis către ASPA. Fac excepţie câinii utilitari şi câinii de seriviciu ai Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne.
Persoanele fizice şi juridice, instituţiile şi ONG-urile care deţin câini în vârstă de peste şase luni, în Bucureşti, sunt obligate să îi sterilizeze în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. Sterilizarea se face de către medicii veterinari. Fac excepţie câinii utilitari, câinii de vânătoare, câinii cu drept de montă înregistraţi de Asociaţia Chinologică Metropolitană din Bucureşti, câinii de serviciu ai Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne şi câinii a căror stare de sănătate nu permite sterilizarea, fapt confirmat prin semnătura şi parafa veterinarului de pe formularul-declaraţie.
Persoanele, instituţiile sau ONG-urile care nu doresc să îşi sterilizeze câinii sunt obligate să plătească în fiecare an, la ASPA, o taxă de 150 de lei pentru fiecare câine, exceptând cazurile de mai sus.
Amenda pentru cei care nu respectă decizia consiliului municipal este de 3.000 de lei.
Suntem curioşi când vor adopta şi aleşii ploieştenilor o astfel de decizie, care ar putea duce la diminuarea numărului de câini abandonaţi pe străzile Ploieştiului.