Caravana “Fii pregătit!” de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă va ajunge la Sinaia, în perioada 13 – 15 septembrie 2019.

În cele trei zile, în intervalul orar 10:00 - 20:00, personalul ISU Prahova va organiza cursuri de pregătire a populaţiei pentru acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România - cutremure, inundaţii, incendii - şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă.

Centrul mobil are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor.

Aceasta este al patrulea an consecutiv când Caravana “Fii pregătit!” porneşte la drum, pentru cursuri de instruire a populaţiei. În luna septembrie, Caravana va ajunge în 7 localităţi.

După oprirea din Sinaia, Caravana “Fii pregătit!” va mai ajunge în luna septembrie în judeţul Bacău  (21-22 septembrie) şi în judeţul Maramureş (28 – 29 septembrie).

Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundaţiei pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/, unde se găseşte calendarul deplasărilor până în luna august.

În cei trei ani de la lansare, Caravana „Fii pregătit!” a parcurs peste 47.000 de kilometri şi a pregătit peste 150.000 de persoane din 134 de localităţi. Mai mult de 900 de voluntari, paramedici şi formatori ISU au participat activ la pregătirea a peste 31.000 de persoane, în cadrul celor aproape 1.400 de sesiuni de instruire. Numărul total al beneficiarilor se ridică la peste 150.000 de persoane, care sunt acum informate şi ştiu să reacţioneze mai bine în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

 

Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut financiar de Fundaţia pentru SMURD, cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România.