Traficul rutier a fost restricţionat, pe DN1B, în Albeşti Paleologu, din cauza unui TIR care s-a răsturnat în sensul giratoriu.
Potrivit IJP Prahova şi martorilor, din primele informaţii, şoferul de 58 de ani al unui TIR care venea din Constanţa spre Ploieşti a intrat în sensul giratoriu ca să vireze la stânga iar, în acel moment, roata dreaptă spate a capului tractor a explodat.
TIR-ul a intrat în balans iar întregul ansamblu s-a răsturnat în sensul giratoriu.
Din fericire, şoferul nu a fost rănit, fiind scos din cabină de către ceilalţi participanţi la trafic. Traficul pe sensul de mers Buzău Ploiesti, în sensul giratoriu, s-a desfăşurat pe banda doi.
Ieşirea din sens spre DJ102C (Urlaţi) este blocată, traficul fiind dirijat pe sensul de mers Urlaţi- Albeşti Paleologu.