Echipajele  ISU Prahova intervin sâmbătă în mai multe localităţi din judeţ, unde s-au produs inundaţii, în urma ploilor torenţiale.

Echipajele ISU Prahova acţionează cu motopompe pentru scoaterea apei din gospodării situate în comuna Gura Vadului, pe strada Soarelui, în Mizil, pe strada Carpaţi şi în comuna Sângeru, sat Sângeru

Localităţile cu gospodării inunate se numără printre cele vizate de codul galben de vijelie, grindină şi ploi torenţiale emis de ANM pentru Prahova în sâmbătă dimineaţă.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de furtuni pentru 16 judeţe din Moldova şi zona Carpaţilor Orientali, unde se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi grindină. Atenţionarea este valabilă până duminică dimineaţă, conform Mediafax.

Atenţionarea cod galben de cantităţi de apă însemnate şi instabilitate atmosferică accentuată intră în vigoare sâmbătă, la ora 12.00 şi expiră duminică, la ora 06.00, şi vizează judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Neamţ, Iaşi, Braşov, Covasna, Bacău, Vaslui, Prahova, Buzău, Vrancea şi Galaţi.