Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Prahova a înfiinţat, la Mizil, un birou de relaţii cu publicul. Noul punct de lucru va funcţiona începând de luni, 6 mai 2019, şi va facilita accesul cetăţenilor la serviciile de cadastru şi publicitate imobiliară.

 

Biroul de Relaţii cu Publicul din Mizil va avea doi angajaţi, care vor înregistra cererile depuse, vor elibera documente şi vor soluţiona cererile de eliberare a extraselor de carte funciară.

 

Programul pentru înregistrarea cererilor şi eliberarea documentelor este acelaşi pentru toate categoriile de solicitanţi. Astfel, cererile având ca obiect servicii de cadastru şi/sau publicitate imobiliară vor putea fi depuse, atât la ghişeu, cât şi online, de luni până vineri, între orele 8.30-14.00, în timp ce pentru eliberarea documentelor solicitate programul este de luni până vineri în intervalul  orar 8.30-16.00.

 

„Înfiinţarea Biroului de relaţii cu publicul din Mizil vine în sprijinul persoanelor fizice şi juridice (cetăţeni, autorizaţi, notari etc.) din 14 unităţi administrativ-teritoriale (Oraşul Mizil, Comuna Baba Ana, Comuna Boldeşti-Grădiştea, Comuna Călugăreni, Comuna Ceptura, Comuna Ciorani, Comuna Colceag, Comuna Fântânele, Comuna Fulga, Comuna Gura Vadului, Comuna Jugureni, Comuna Sălciile, Comuna Tomşani, Comuna Vadu Sapat). Astfel, locuitorii celor 14 localităţi nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la sediul OCPI Prahova din Ploieşti pentru a beneficia de servicii de cadastru şi publicitate imobiliară”, a precizat Virgiliu Daniel NANU, director al OCPI Prahova.

 

Noul birou de relaţii cu publicul se află în Oraşul Mizil, str. Blajului, nr. 5A, jud. Prahova, iar datele de contact sunt următoarele: nr. telefon/fax: 0344/130132, e-mail: [email protected].

 

Înfiinţarea birourilor de relaţii cu publicul este prevăzută de Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.