Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti organizează dezbaterea publică pe tema taxelor şi impozitelor locale care vor fi plătite de contribuabili, la bugetul local, în 2019.

Dezbaterea este  făcută de ochii lumii, cetăţenii interesaţi de subiect fiind invitaţi la sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ.

În esenţă, potrivit proiectului de hotărâre publicat, cu câteva săptămâni în urmă, pe site-ul instituţiei, taxele şi impozitele locale nu vor cunoaşte alte majorări decât indexarea cu rata inflaţiei, de 1,34% .

Din respect pentru ploieştenii plătitori de taxe şi impozite, autorităţile puteau să simuleze o dezbatere care să le ofere contribuabililor şanse reale de participare.


Evenimentul, care va avea loc miercuri, pe 14 noiembrie, de la ora 15.00, în sala de 200 de locuri din incinta Palatului Administrativ, este mai degrabă o bătaie de joc. Luând în considerare ora la care a fost programat, foarte mulţi trebuie să spună "pas", oricât şi-ar dori să participe, pentru că vor fi la serviciu.

Dar probabil că primarul Adrian Dobre a dorit să organizeze dezbaterea în timpul orelor de program ale funcţionarilor publici.

În plus, sala este extrem de mică semn că edilul Ploieştiului nu vrea să rişte prezenţa prea multor cetăţeni care ar avea ceva de spus....