După ce a acuzat PSD că a falimentat Ploieştiul, Adrian Dobre a reuşit performanţa, ca în doi ani, să bage oraşul în incapacitate de plată.
Cheltuind bani grei pe organizarea de festivaluri (că doar poporul are nevoie de pâine şi circ...) şi pe realizarea unor studii de oportunitate nefolositoare, liberalul Dobre convoacă aleşii locali într-o şedinţă de îndată menită să tăie 4,5 milioane de la investiţii. Banii vor merge către TCE Ploieşti, pentru a acoperi dobânzi şi rate bancare, societatea fiind în imposibilitate de plată.
Economist de frunte, Adrian Dobre nu a reuşit să identifice alte surse de finanţare, aşa că pune în pericol programul de investiţii al Ploieştiului pentru a acoperii nişte găuri despre care ştia cu mult înainte.
Este revoltător faptul că deşi a preluat mandatul de primar al Ploieştiului cu visteria plină (în condiţiile în care campania electorală a dus-o cu minciuni despre un presupus faliment al municipiului), Adrian Dobre şi-a bătut joc de bani, aruncând sume uriaşe pe evenimente aşa zis culturale, uitând că un oraş modern are nevoie de investiţii masive în infrastructură.
Domnule Dobre când le veţi cere scuze ploieştenilor pentru faptul că i-aţi minţit şi le-aţi înşelat încrederea?